Deputatul Eugen Neață condamnă distrugerea Fondului de Dezvoltare și Investiții

“Fondul de investiții a fost tăiat cu satârul liberal. Fondul de Dezvoltare și Investiții (FDI) a fost eliminat cu o mișcare de jiu jitzu de ministrul liberal Ion Ștefan.
Pentru știința publicului, la acest fond au fost acceptate pentru finanțare proiecte de modernizare a localităților.
Am identificat la nivelul județului Vâlcea 44 de proiecte eligibile pentru finanțări FDI, de la înființare sisteme de distribuție a gazelor naturale și până la reabilitări și modernizări de drumuri, de la modernizare școli și grădinițe și până la modernizarea sistemelor de iluminat public, de la extinderi de rețele de apă și canal și până la consolidarea unor clădiri publice. Toate acestea, în majoritatea localităților din județul Vâlcea, inclusiv municipiul Râmnicu Vâlcea.
Guvernul PNL AUSTERITATE, taie ceea ce guvernul social-democrat a pus la dispoziția dezvoltării locale. Și nu pare să pună ceva funcțional în loc. Proiectele se transformă în simple foi de hârtie la o singură suflare liberală. Încep să cred că unele decizii sunt luate de guvern cu multă nervozitate, împotriva oamenilor și a localităților în care trăiesc totuși niște oameni cu multe speranțe în viitor.
Cu ce le-au greșit acești oameni, care visează la mai binele localităților lor, unor liberali care par să viseze la mai răul tuturor? O decizie ca tăierea din planul de investiții a Fondului de Dezvoltare și Investiții pare a fi un fel de experiment pe oameni.
O nouă alergătură începe pentru primarii care s-au străduit să scrie proiecte și să le găsească finanțare prin FDI. O fi vreo plăcere să guvernezi alergându-i pe bieții administratori de localități pe la ministere și agenții pentru a cerși finanțare pentru proiectele care aveau finanțare asigurată. Sau e un fel de a-i plimba pe primari pe la ușile ministeriale să pupe pulpana liberală a noilor guvernanți înainte de a li se aproba ceea ce era aprobat deja?
Și cum toate acestea nu sunt de-ajuns, demisul premier al Guvernului PNL AUSTERITATE, a trimis pe capul administrațiilor locale controale de la “centru”… Cum au îndrăznit să viseze la mai binele localităților lor, atâta timp cât ei, liberalii, visează la mai răul tuturor?
Pentru a afla răspunsul la toate aceste întrebări, pentru a sprijini comunitățile locale am adresat demisului ministru Ion Ștefan, conform uzanțelor parlamentare, întrebările de mai sus” –
Deputat Eugen Neață.