Deputatul Eugen Neaţă cere redeschiderea fermelor salmonicole

“În urmă cu aproape cincisprezece ani, s-au închis exploatările piscicole de pe lacurile de acumulare din care se extrage apa potabilă pentru locuitorii din aval. În 2020, am inițiat o modificare legislativă care să permită refacerea acestor acvaculturi în condițiile în care ele funcționează peste tot în Uniunea Europeană. Mi-am făcut documentarea pornind de la ferma salmonicolă care a funcționat pe lacul Brădișor din comuna Malaia, județul Vâlcea. La ora închiderii acestor exploatări, proprietarul, Regia Națională a Pădurilor Romsilva, avea 10 asemenea ferme în toată țara și producea anual peste 110 de tone de păstrăv, doar la Brădișor. După închiderea exploatărilor, mai produce doar 3 tone anual, așa cum am arătat în argumentația pe care am atașat-o inițiativei legislative în urmă cu trei ani.
În luna ianuarie a anului curent, am adăugat inițiativei mele o întrebare adresată Ministerului Agriculturii pentru a întări susținerea inițiativei cu un punct de vedere interesat de hrana românilor. Răspunsul a sosit în urmă cu câteva zile și este unul care arată că modificarea legislației în domeniul revenirii la aceste exploatări piscicole este una „fezabilă” (vezi imagini). Bineînțeles că se face o referire și la condițiile ecologice de derulare a acestor activități în acumulările de apă și pe apele curgătoare care sunt și surse de apă potabilă.
Din documentarea mea, știu că nici în trecut nu s-au folosit materiale care să pună în pericol viața celor care folosesc apa potabilă de la Brădișor, de exemplu. Documentul transmis de Ministerul Agriculturii sub formă de răspuns la întrebarea mea este un argument suplimentar la cele care însoțesc propunerea legislativă pe care am făcut-o în anul 2020. Ea își urmează cursul pe traseul dezbaterilor din comisiile de specialitate, dinspre Comisia pentru agricultură, care a avizat-o favorabil, spre Comisia de mediu din Parlamentul României. Merg periodic la Malaia și locuitorii din zonă mă întreabă întotdeauna despre soarta fermei piscicole care funcționa pe lacul din comuna lor. Și nu sunt singurii care o fac. Păstrăvul vine de departe acum în județul Vâlcea și în zona celor zece exploatări care s-au închis în urmă cu aproape cincisprezece ani în România, cu o grabă demnă de cauze mai bune”, precizeaz[ deputatul social-democrat Eugen Neață.