Deputatul Daniela Oteșanu – bilanț excelent la jumătate de mandat

Doamna Daniela Oteșanu este un lider cu vechime al femeilor social democrate din Vâlcea, este singura femeie parlamentar în această legislatură care reprezintă județul și una din puținele care au reușit să acceadă în Parlament din județul nostru.

Aflată la primul mandat activează de la început în Comisia de Muncă și Protecție Socială și s-a implicat în mai multe proiecte de sprijinire a femeilor, a mamelor, a familiilor monoparentale și a celor aflate în situații dificile, militând pentru drepturi egale în muncă și pentru egalitate de șanse.
Pe plan legislativ a avut o activitate remarcabilă pentru un parlamentar aflat la primul mandat.
A luat cuvântul în ședințele de plen de 12 ori în 11 ședințe, a înaintat o moțiune, a făcut 9 (nouă) declarații politice și a inițiat 69 de propuneri legislative din care 9 (nouă) au fost promulgate ca legi.
Este membru al grupurilor parlamentare de prietenie cu parlamentele din Republica Chile, Regatul Norvegiei și Marele Ducat de Luxemburg.
Pe plan local este o prezență constantă în comunitățile locale din Vâlcea alături de care se află deseori la serbările importante ale acestora pentru a avea discuții cu primarii și membrii consiliilor locale și a afla problemele care le au aceștia în administrație. (T.G.)