Deputatul Cristian Buican a fost reales preşedinte al PNL Vâlcea

Vineri, 9 iulie, s-a desfăşurat Conferinţa Judeţeană a PNL Vâlcea. Principalul punct de atracţie al reuniunii liberale a fost alegerea preşedintelui şi a Biroului Politic Judeţean. Au participat aproape 400 de delegați la conferința de alegeri a organizației județene a PNL Vâlcea.
Preşedintele Cristian Buican l-a avut contracandidat pe Gheorghe (Gică) Păsat!
Au participat ca invitați și liderii celor două tabere de la nivel național care împart oarecum, în prezent, activul partidului în două: Ludovic Orban -președinte PNL și contracandidatul Florin Câțu – primvicepreședinte PNL!
Cristian Buican a fost reales preşedinte cu 350 voturi. Gheorghe Păsat a obţinut 31 de voturi, iar 50 de buletine au fost anulate, aceşti votanţi arătând că nu sunt de acord cu niciunul din candidaţi!
La nivel naţional deputaul liberal vâlcean Cristian Buican este cunoscut ca un apropiat al preşedintelui Ludovic Orban. Părerile însă în rândul delegaţilor vâlceni care vor participa, peste două luni, la Congresul partidului sunt împărţite, o parte dintre ei fiind tentaţi să-l susţină pe premierul Florin Vasile Cîţu deoarece acesta este vâlcean.

Traian Guminski