Demisie la PNL Rm. Vâlcea

În cadrul ședinței de astăzi a CLEX PNL Rm. Vâlcea, liberalul Gabriel Catrinescu, îsi va prezenta demisia din toate funcțiile politice deținute.

Interesant este faptul că era poziționat foarte bine în competiția internă, urmând să ocupe o poziție eligibilă pe lista de candidaţi la Consiliul Municipal pentru alegerile din vară. El recomandă colegilor ca locul său să fie ocupat de Daniel Vâlcu. Gabriel Catrinescu își dorea o luptă a organizației municipale dusă la maxim pentru câştigarea alegerilor de către liberali, si era considerat unul dintre susținătorii senatorului Adrănel Cotescu şi a deputatului Cristian Buican, pe care îi consideră lideri autentici ai PNL. Deşi rămâne în continuare membru PNL, surse de încredere din ALDE ne-au confirmat că senatorul Dan Niţu intenționează să “îl trasfere” alături de alți liberali, la partidul condus de Călin Tăriceanu. Printre liberalii pe picior de plecare, se mai numără viceprimarul Eduard Vârlan și consilierii municipali Gheorghe Ioniță și Mihai Persu.