De la cuvinte, la artă! Daniel Ionescu – ceramistul de la Primăria Râmnicului

Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului, nu pare un om sensibil, ci mai curând o persoană dură, citită şi cu o privire mereu în căutare de ceva. Aşa l-am vizualizat eu cu ani în urmă pe Daniel, până când am ajuns să îl cunosc mai bine. Puţină lume îl cunoaşte pe omul cu vorbele de la Primărie, care de fapt este o persoană sensibilă, sensibilitate care este ascunsă într-o pasiune mai veche, căreia îi dedică timp şi dragoste: ceramica. Lucrările pe care le expune sunt unicat, iar cei care le văd rămân uimiţi de detaliile acestora, precum şi de frumuseţea lor. A participat la numeroase târguri naţionale unde a câştigat premii importante, iar multe dintre lucrările minunate care îi ies din mâinile fermecate au ajuns peste hotare. Ultimul premiu care i-a îmbogăţit colecţia este Premiul Special la concursul de creaţie al “Cocoşului de Hurez” care a avut loc în luna iunie. “Căsuţele mele din ceramică au fost recompensate cu acest premiu. Din cate ştiu, este prima dată când sunt recompensate în acest fel şi creaţiile mai puţin tradiţionale”, ne-a mărturisit Daniel Ionescu.

Cu toate că, la început, pasiunea avea drept scop doar câştigarea existenţei, acum aceasta s-a transformat într-o adevărată pasiune, hobby de drag, cum ne mărturiseşte. „La început, a fost o necesitate, am căutat la un moment dat un mijloc de existenţă, practic de câştigare a banilor. Am plecat de la ceva ce văzusem în afară, nişte căsuţe nordice care m-au fascinat, şi am decis să fac ceva nou. Atunci am ales să îmbin două tradiţii – cea a arhitecturii populare româneşti cu prelucrarea ceramicii”, ne spune Daniel Ionescu.
“Primele obiecte au fost un eşec total. L-am cunoscut pe nea Constantin Arniceru care a încetat din viaţă anul acesta, şi a avut răbdare. La început nu mi-a dat prea multe şanse, apoi, a stat lângă mine şi m-a îndrumat pas cu pas. Nu este uşor, dar cu multă muncă şi migală reuşeşti. Ce mă inspiră? Mă opresc pe drum, îmi place cum arată o casă, o fotografiez şi apoi îi fac machete. Sunt piese la care modelatul durează 30 de minute sau chiar trei ore. Îmi era destul de greu să găsesc şi lutul din care sunt făcute. Eram nevoit să cobor un sac de 30-40 kg de pe o coastă din comuna Vlădeşti. Era un efort fizic. După ce termin serviciul, lucrez mereu acasă. Sunt foarte migăloase şi, de multe ori, după câteva ore de muncă, îmi vine să le las baltă. E destul de obositor. Timpul de lucru pentru cea mai simplă lucrare este de 30 de minute, iar pentru cea mai complexă poate dura şi zile. După mii de modele lucrate acum am ajuns să mă mişc mult mai repede. Acum fac o bisericuţă în miniatură în maximum 60 de minute. După ce le modelez, le las la uscat, apoi le bag la cuptor şi le ard. E migală, într-adevăr, dar îmi place mult şi când vezi că îţi e apreciată munca e şi mai bine”, îmi spune Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului.

Lucrările lui Daniel sunt diferite. Nu face oale, ulcioare, farfurii, ci construieşte case din ceramică româneşti, hanuri, bisericuţe, cule boiereşti, cu detalii, reproducând fidel originalul.
Căsuţele sau bisericile în miniatură s-au dovedit a fi la mare căutare mai ales în străinătate, multe dintre piesele lui Ionescu ajungând în SUA, Canada, Brazilia, Argentina, sau în ţările europene.
“Sunt doar câţiva ani de când mă pot numi ”ceramist”, dar asta nu reduce din mândria pe care o simt atunci când menţionez această titulatură. Ceea ce fac are caracter de unicat în primul rând pentru că ideea aceasta îmi aparţine şi ea nu a mai fost pusă în practică, în acest mod, de nimeni, şi, în al doilea rând, pentru că realizarea exclusiv manuală a tuturor pieselor face ca fiecare din ele să fie unică, indiferent dacă modelul arhitectural a mai fost folosit. Casele tradiţionale româneşti sunt minunate, iar construcţia lor e guvernată de bun-simţ şi eficienţă (atât ca formă, cât şi ca materiale folosite). În prezentul acesta sufocat de construcţii hidoase, de urât, de nesimţire urbană şi de haos, recursul la arhitectura tradiţională românească poate fi o soluţie.

Cocoşul de Hurez de anul acesta, mi-a adus o mare bucurie. Recunoaşterea cuiva în propria comunitate vine târziu, dacă nu chiar deloc. Asta a fost valabil şi pentru mine până sâmbătă, 11 iunie, în a doua zi de desfăşurare a ”Cocoşului de Hurez”, când, seara, am avut onoarea de a primi un Premiu Special din partea juriului concursului de creaţie condus de dna etnolog Corina Mihăescu pentru căsuţele mele din ceramică. Este, din câte ştiu, pentru prima dată când, la Horezu, sunt apreciate meritele şi altor truditori cu lutul în afara olarilor tradiţionali şi le mulţumesc tuturor celor care au văzut în felul în care eu – dar şi alţi meşteri, tot la fel ieşiţi puţin din tiparul obişnuit – lucrez lutul pentru a scoate la iveală miniaturi ale arhitecturii tradiţionale româneşti. Aveam până acum premii acordate la Târgul Olarilor din Sibiu – Diplomă de Excelenţă în ceramică figurativă, în 2009, sau la Târgul Meşterilor Populari de la Craiova – Premiul III, în 2014, dar nici o astfel de apreciere de pe plan local”, ne-a mai spus Daniel Ionescu.

La toate târgurile la care participă omul cu vorbele de la Primăria Râmnicului atrage cumpărătorii ca un magnet. “Preţurile variază. Depinde de mărime şi de munca pe care o depun. Cea mai mică lucrare este un magnet-căsuţă în miniatură, la doar 8 lei. O casă boierească de mărime medie e 15 de lei, iar o biserică-arzător ajunge la 50 lei”, conchide Daniel Ionescu, care va participa în această toamnă la Târgul Olarilor din Sibiu.
Ştefana, fata lui, îi apreciază munca şi îl susţine, şi ea fiind o artistă, fiind pasionată de pictură şi desen.

Letiţia LAZĂR