De Crăciun populaţia din Mădulari va avea apă potabilă în case

Lucrările de introducere a apei potabile în gospodăriile din comuna Mădulari sunt aproape de final şi primarul Ion Daniel Dimulescu spune că în decembrie ar putea începe branșările. Toate cele șase sate respectiv, Mădulari, Dimuleşti, Bănţeşti, Iacovile, Mamu și Bălşoara vor avea apă potabilă. Investiția se ridică la suma de 7.993.689,34 lei, bani obținuți prin PNDL II, și care se întinde pe o distanță de 32 de kilometri.
”După ce se vor face verificările presiunii în rețele în toate satele populația poate să se branșeze, probabil în lun adecembrie. Am extins rețeaua de iluminat și vom continua în toate satele”, afirmă primarul Dimulescu. (T.G.)