De ce trebuia validat Mircia Gutău

Cei care ne urmăresc constant ştiu bine că nu am fost susţinătorii lui Gutău în ultima sa campanie electorală. Nici nu am făcut parte din grupul celor care s-au gudurat pe lângă primarul ales în speranţa de a fi recompensaţi cumva după revenirea sa la primărie. Dar în cazul procesului de validare de la Tribunal ştiam că soluţia corectă este validarea sa şi speram ca presiunile de orice fel să nu întoarcă completul de judecată de la o soluţie logică.

Orice judecător trebuie să judece nu numai în litera legii, dar şi în spiritul ei. Nu suntem specialişti în interpretarea literelor legilor, dar credem că avem ceva experienţă în interpretarea faptelor şi a conjuncturilor.
Să recapitulăm câteva informaţii seci care sigur au contribuit la decizia de astăzi.
Cândva Mircia Gutău a fost condamnat. De două ori spun cei care-l vor denigrat. Să recapitulăm însă condamnările. În prima din ele un viceprimar a primit nişte bani de la un om de afaceri într-o toaletă a unui mic hotel. Procurorii au susţinut că banii erau şpagă pentru Gutău. De-a lungul unui timp lung care a trecut de la acea faptă nimeni nu a adus o dovadă că acei bani ar fi fost ceruţi de Gutău sau că ajungeau la el ca mită. În marea majoritate a statelor nu putea fi condamnat în baza unei probe indirecte şi a unei presupuneri de comitere a unei infracţiuni. În al doilea proces a fost condamnat pentru că primăria a cumpărat nişte locuri de joacă. Locurile există şi azi în oraş. Procurorii au spus că au fost scumpe, că au fost luate din Bulgaria, deşi puteau fi luate din România etc. Peste tot se fac unele lucruri mai scumpe şi unele mai ieftine. Unele ţin şi rezistă, altele sunt achiziţionate defecte dinainte, unele sunt achiziţionate fictiv. Nimeni nu poate jura că piaţa centrală, parcul Zăvoi, pasajul din centru sau Gara Râmnicului se fac cu exact costurile necesare. Nimeni nu poate spune că sunt bune sau rele, doar timpul va dovedi, în schimb dacă se vroia, cu siguranţă orice primar implicat în aceste proiecte putea fi şi el acuzat de procurori… Tocmai datorită acestor fapte râmnicenii nu l-au considerat un paria pe Mircia Gutău, ci un gospodar. De aceea l-au şi reales.
Pentru realegerea sa el a trebuit să se înscrie într-o cursă electorală. O cursă în care statul i-a dat dreptul să se înscrie. Tot statul printr-o hotărâre definitivă a stipulat pe ce perioadă nu poate candida. Omul a respectat aceea hotărâre. Apoi un alt reprezentant al statului a decis că ea nu era suficientă. Dacă Tribunalul menţinea decizia lui Bogdan Mateescu se puteau întâmpla următoarele fapte logice:
O altă perioadă lungă de provizoriat în administraţia Râmnicu Vâlcea, localitate care este de mulţi ani fără primar cu jurământ depus. Organizarea unor alegeri parţiale anticipate care desigur implicau costuri. Procese deschise de candidaţi sau cetăţeni care ar fi solicitat ca cineva să fie scos vinovat pentru situaţie şi să achite contravaloarea alegerilor din 5 iunie din municipiu. Planarea suspiciunii că actualul consiliu local este ales ilegal deoarece a beneficiat de “locomotiva” Gutău care nu avea voie să candideze.
Un circ întreg care desigur ar fi costat bani, nervi şi ar fi creat neîncredere în statul nostru.
Dar judecătorii mai ştiau un lucru. Este imposibil să crezi că un om care are două condamnări, are averea şi situaţia lui Mircia Gutău, vrea să revină la primărie pentru a comite infracţiuni care l-ar duce pentru mulţi ani în puşcărie deoarece ar trebui să ispăşească şi perioadele neexecutate din fostele condamnări. La fel de evident este că nimeni nu aleargă cu atâta sălbăticie după un mandat de primar în care va primi un salariu echivalent cu al bucătarului său de la restaurantul pe care îl deţine. Nimeni nu face asta decât cu o motivaţie emoţională puternică. Şi râmnicenii şi politicieni aliaţi sau adversari ai lui Mircia Gutău, dar şi judecătorii ştiu esenţa motivării care l-a determinat pe Mircia Gutău să lupte cu toată energia sa pentru a redeveni primar. Şi-a sacrificat liniştea, zile, nopţi, familie, a stat în stres, a sperat, nu a dormit, s-a rugat pentru a fi lăsat să muncească zi lumină. Omul acesta vrea să dovedească că a fost condamnat pe nedrept şi că este cel mai bun edil pe care îl puteau alege oameni. Vrea să lase ceva în urma sa. Iar judecătorii sunt şi ei locuitori ai acestui oraş. Şi ei, ca şi noi toţi s-au săturat de debandada din Râmnic. Şi ei vor un oraş european, curat, dezvoltat, modernizat, îngrijit în care să trăiască.
Decizia lor de azi a dat o şansă omului Gutău să se reabiliteze moral şi edilitar faţă de toţi râmnicenii, nu doar faţă de cei care l-au votat şi a dat o şansă râmnicenilor să aibă o administraţie eficientă şi dedicată oraşului.
Validarea lui Mircia Gutău a fost făcută, nu ştim dacă în litera legii, dar sigur în spiritul ei. Şi a unei logici a binelui!

Traian GUMINSKI