Dănuț Lupu este Junele din 2025 de la Muereasca

Căminul cultural din Muereasca a fost, din nou, gazda unei manifestări de tradiție în localitatea condusă de Ion Ungureanu. Cu mic, cu mare, oamenii au venit pentru “Alegerea Junelui”, o datină păstrată cu sfințenie din străbuni prin care un tânăr din localitate este desemnat ca, timp de un an, să devină liderul celorlalţi tineri din zonă. Se mai alege un ajutor de june şi un casier. Rolul acestora este acela de a-i reprezenta pe tineri în relaţia cu administraţia locală şi cu restul comunităţii.

Cea mai veche atestare scrisă arată că obiceiul a avut loc şi în 1906 însă cei mai bătrâni oameni din zonă spun că el este şi mai vechi. Tinerii trebuie să aibă între 18-24 ani şi să fie neînsuraţi. Ei sunt prezentaţi şi lumea îi ovaţionează. Cel care strânge cele mai multe aplauze şi ovaţii este declarat June pe anul respectiv. Așa a fost și în Ziua de Bobotează și evenimentul a fost un real succes. Cei prezenți au decis ca junele anului să fier Dănuț Lupu, cel care îl va avea ca ajutor pe Adrian Dumitrescu.
Dănuț a organizat cetele de colindători care au colindat toate satele comunei.
Evenimentul a fost organizat de Consiliului Județean Vâlcea și Consiliul Local Muereasca, iar atmosfera a fost întregită de primul concert din acest an al Orchestrei Rapsodia Vâlceană.