Daniela Oteşanu (PSD): “Se înfiinţează centre de colectare a laptelui în zona montană!”
Deputatul PSD de Vâlcea, Daniela Oteşanu, a susţinut proiectul de lege, alături de colegii parlamentari, privind Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare a laptelui în zona montană. În calitate de cameră decizională, Camera Deputaților, a adoptat deja proiectul de lege cu 236 voturi pentru, 1 vot împotrivă și 3 abțineri.
“Zona montană prezintă multe dezavantaje naturale: altitudine, climă, fertilitate scazută a solului și dezavantaje structurale precum: scăderea populației tinere, distanțele mari față de centrele decizionale și administrative, în multe situații, izolarea față de căile de comunicație și piețele de desfacere.
Procentul populației care locuiește în zona montană este de 15% din populația țării. Din cauza distanțelor mari și a calității slabe a infrastructurii de transport, dar și a lipsei concentrării ofertei, multe dintre produsele din zona montană nu sunt valorificate la întreaga lor valoare. Lipsesc, în mare parte, unitățile de colectare a laptelui în interiorul acestor zone.
Programul vizează realizarea de investiții pentru înființarea de astfel de centre în localitățile din județele care au incidență asupra zonei montane.
Investițiile din program au ca obiectiv valorificarea superioara a produselor montane, limitarea declinului sectorului de producție primară în scopul asigurării consumului intern și stoparea depopulării acestor zone. Programul va fi construit astfel încât să contribuie la creșterea și stabilizarea cantitativă și calitativă a producțiilor de materii prime, la echilibrarea balanței veniturilor și cheltuielilor producătorilor agricoli”- deputat PSD Daniela Oteşanu.