Daniela Oteșanu, interpelare către Ministerul Economiei privind redeschiderea microgranturilor

Daniela Oteșanu, deputat PSD Vâlcea, a depus la Ministerul Economiei o interpelare privind redeschiderea microgranturilor, granturilor pentru capital de lucru si pentru investiții din fonduri externe nerambursabile si introducerea ca entitați eligibile a beneficiarilor Start-Up Nation, întreprinderilor individuale si reprezentanților profesiilor liberale.

“Din cauza proastei coordonări dintre ministerele actualei guvernări, nici până astăzi banii europeni alocați de Comisia Europeană nu au ajuns la firmele și sectoarele afectate de epidemia de coronavirus. Beneficiarii Start-Up Nation din perioada 2018-2019 nu și-au primit banii pe deconturi, acest program apare în Bugetul pentru 2021, dar nu s-a anunțat nicio dată pentru redeschidere, sunt foarte multe firme, IMM-uri, întreprinderi individuale și reprezentanți ai profesiilor liberale care nu au avut acces la nicio formă de sprijin din fonduri externe nerambursabile prevăzute de ordonanțele de urgență din perioada pandemiei: microgranturi, granturi pentru capital de lucru, granturi pentru investiții.
Deși nu am prea mari așteptări într-un răspuns care să ajute tinerii întreprinzători, am, totuși, îndrăzneala să sper că domnul ministru o să modifice criteriile de eligibilitate pentru a se sprijini cu adevărat antreprenorii locali, mediul de afaceri din fiecare județ, astfel încât să se realizeze o dezvoltare unitară și eficientă a domeniilor de activitate afectate de pandemie” – precizează Daniela Oteșanu.