Daniela Oteșanu, despre dezbaterea bugetului: “Un spectacol trist!”

Deputatul PSD, Daniela Oteșanu, crede că dezbaterea pentru buget din Parlamentul României a fost doar o formalitate pentru partidele aflate la putere.

“A fost un spectacol trist, nu o dezbatere. Au declarat că este un buget care bubuie de investiții, eu nu am văzut niciuna importantă. Despre amendamente ce să mai spunem, cei din arcul guvernamental nu au avut voie să depună. Opoziția a avut multe, nici măcar unul nu a fost aprobat. Am aflat că PSD-ul este de vină pentru tot ceea ce se întâmplă rău în România. Probabil tot noi o să fim de vină și după trei ani de guvernare PNL-USR-UDMR. Domnul premier a luat cuvântul, ne-a certat, apoi a plecat. A venit abia a doua zi, cu o oră înainte de trecerea la vot. Ne-a mai certat și la final, ne-a spus că le știe pe toate, că am venit degeaba, că noi nu avem școală. Asta este concluzia, a fost un spectacol trist”, a precizat Daniela Oteșanu.