Daniela Oteşanu, deputat PSD: “Odată cu deschiderea anului școlar, elevii vor avea manualele pe bănci”

Deputatul social democrat Daniela Oteşanu a anunţat la sfârşitul lunii martie că în data de 20 martie 2018, Camera Deputaților a adoptat, cu 191 voturi “pentru”, 97 “împotrivă” şi trei abţineri Proiectul de Lege 600/2017 pentru aprobarea Ordonanţei de urgență a Guvernului nr.76/2017 privind înfiinţarea Societăţii Editura Didactică şi Pedagogică-S.A. ca urmare a reorganizării Regiei Autonome “Editura Didactică şi Pedagogică”, prin transformare.

“Astfel, Editura Didactică și Pedagogică va fi înființată ca societate pe acțiuni, de interes național, cu capital integral de stat și se va afla în subordinea Ministerului Educației. Principalul obiectiv al acestei societăți va fi editarea de manuale școlare pentru învățământul românesc, atât în limba română, cât și în limbile minorităților naționale. S-a găsit soluția prin care toate manualele vor fi tipărite și vor ajunge la timp pe băncile elevilor, pentru că existau, aproape în fiecare an probleme din cauza editurilor care nu livrau manualele la timp. Prin adoptarea acestui proiect, se va rezolva și problema pe care fostul ministru al educației, domnul Liviu Pop o ridica anul trecut, aceea că existau 239 de manuale pe care nicio editură nu le publica. Pe lângă aceste aspecte, prin înființarea acestei societăți se vor evita contestațiile la licitații care cauzau întârzieri în tipărirea manualelor, iar odată cu deschiderea anului școlar, elevii vor avea manualele pe bănci!”, precizează deputatul Daniela Oteşanu.