Daniel Dimulescu nu renunță la idee: “Ion Cîlea va avea statuie la Mădulari“

În luna martie a acestui an, publicația noastră vă prezenta, în exclusivitate, ideea primarului Comunei Mădulari, Daniel Dimulescu, de a demara construcția unei statui în memoria fostului președinte al Consiliului Județean Vâlcea, Ion Cîlea. Între timp, ideea prinde contur și cel mai probabil statuia o să fie gata până la finalul anului viitor.

“Pe mine Ion Câlea m-a adus în politică. Trăiam la București și mă ocupam de echipa de fotbal din localitate. M-a convins să preiau organizația PSD din comună, apoi m-a anunțat că voi candida la postul de primar. Am zis cine, eu? M-au votat oamenii, au avut încredere în mine și uite că am ajuns primar. Indiferent cine ce ar zice, Ion Câlea a fost o persoană deosebită, specială, un adevărat social-democrat. Sunt decis să îi ridicăm o statuie în comună, cel mai probabil în campingul care este la Mădulari. O să vorbesc și cu alți primari PSD, o să strângem banii și o vom face. Ion Câlea merită cu prisosință acest omagiu din partea noastră”, ne declarat acum câteva luni Dimulescu. Lucrurile avansează și în primăvara anului viitor proiectul va demara: “O să propun Consiliului Local să finanțăm această lucrare. Dacă nu o să fie aprobată propunerea atunci o voi finanța din banii mei. La finalul anului viitor statuia o să fie gata“, conchide edilul. (G.C.)