Dan Piţa – cel mai longeviv regizor român filmează în Vâlcea un film despre Brâncoveni

L-am întâlnit cu plăcere pe Dan Piţa şi echipa sa de documentare şi filmare în curtea Episcopiei Râmnicului. Auzisem că regizorul, care a împlinit în toamna trecută 80 de ani, ar mai dori să facă un film, dar nu ştiam care este subiectul acestuia şi nici că în mare parte acţiune ava avea loc în Vâlcea.

Marţi, 3 aprilie, Dan Piţa a avut o întâlnire cu IPS Varsanufie în căutarea infomraţiilor detaliate despre cele mai importante locuri din Vâlcea pe care şi-a lăsat amprenta familia Brâncovenilor.
Regizorul Dan Piţa este un adevărat maestru al cinematografiei româneşti şi în preajma sa ai senzaţia că respiri istorie şi film.
Filmele sale au fost remarcate în festivalurile internaţionale, „Pas în doi”, primind „Ursul de Argint” la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (1986), iar „Hotel de lux”, „Leul de argint”, la Festivalul de film de la Veneţia (1992). Dintre filmele sale, amintim „Nunta de piatră”, „Tănase Scatiu”, „Profetul, aurul şi ardelenii”, sau „Faleze de nisip”.
În Vâlcea a vizitat marţi trei mânăstiri legate de familia Brâncoveanu, după care aplecat în zona Făgăraşului. Este posibil ca noul film să aibă părţi filmate direct în Istanbul. Meticulozitatea cunoscută a maestrului şi vârsta sa înaintată pot constitui motivele pentru care acest film despre viaţa zbuciumată a unei din cele mai cunoscute familii ce au stâpânit în Vâlcea să rămână în istoria cinematografiei ca ultima peliculă semnată Dan Piţa.

Traian GUMINSKI