Dacă premierul Viorica Dăncilă îl ascultă pe deputatul Cristian Buican, județul Vâlcea va avea de câștigat

Slabe speranțe însă ca un pemier PSD să dea curs unei rugăminți – somații semnată de un deputat liberal. Parlamentarul liberal Cristian Buican îi solicită imperativ doamnei Viorica Dăncilă să aloce din fondul de rezervă aflat la dispoziţia sa, sumele necesare remedierii efectelor calamităţilor din ultima perioadă din judeţul Vâlcea.

În urma ploilor însemnate, cu episoade violente de vijelie, grindină sau descărcări electrice foarte multe gospodării şi obiective de infrastructură au fost afectate grav sau chiar distruse, în peste 30 de localităţi din judeţul Vâlcea.
Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, i-a transmis doamnei Prim-Ministru: „ţinând cont de faptul că în acest an bugetele administraţiilor publice locale sunt mai mici decât cele din anii precedenţi, consider că este de datoria guvernului să aloce, de îndată, fondurile necesare remedierii efectelor calamităţilor naturale, în conformitate cu rapoartele întocmite de instituţiile judeţene responsabile”.
Vâlcea este pe primul loc în topul judeţelor în ceea ce priveşte fenomenul alunecărilor de teren.
„Precipitaţiile abundente au făcut prăpăd în judeţul Vâlcea. Din informaţiile mele, avem peste 30 de localităţi afectate unde se înregistrează pagube însemnate, de la poduri, podeţe sau drumuri distruse, până la inundarea unor gospodării sau distrugerea culturilor agricole. Ţinând cont că bugetele locale sunt oricum mici, consider că este de datoria Guvernului să aloce de urgenţă banii pentru obiectivele de instrastructură distruse. I-am solicitat acest lucru direct doamnei Prim-Ministru, împreună cu o situaţia a solicitărilor de acest gen din ultimii 10 ani şi rezoluţiile acestora. Astfel, vom vedea foarte clar, câţi bani a alocat Guvernul României în ultimii 10 ani judeţului Vâlcea în raport cu solicitările transmise,” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Traian Guminski