Cursurile şcolare au fost suspendate şi la Şcoala Gimnazială Valea lui Stan din Brezoi

Cursurile școlare se desfășoară normal în toate unitățile școlare din județul Vâlcea, cu excepția Liceului ”Constantin Brâncoveanu” din orașul Horezu și a Școlii Gimnaziale Valea lui Stan (orașul Brezoi), unde activitățile didactice au fost suspendate miercuri, 11 ianuarie prin hotărârile comitetelor locale pentru situații de urgență, cu acordul conducerii Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.

Precizăm că la unitatea de învățământ respectivă, cursurile școlare au fost suspendate doar pentru programul de după-amiază, ca urmare a necesității efectuării unei intervenții la sistemul de încălzire.
Subliniem că nu se înregistrează avarii de rețele de energie electrică, echipele de intervenție ale S.C. Distribuție Oltenia S.A. fiind în stare de operaționabilitate.