Cum putea câștiga presa locală Referendumul

Referendumul pentru Familie a eşuat datorită unui boicot fără precedent purtat de unii politicieni, de membri şi simpatizanţi ai comunităţii LGBT, de adversari ai Bisercii Ortodoxe şi de adversari ai actualului Guvern, deşi nu acesta şi nici PSD nu au declanşat procedura de strângere a semnăturilor necesare organizării.

A fost un boicot promovat cu uşurinţă pe reţelele de socializare şi pe o parte a mass mediei de către unii propagandişti care au ştiut să speculeze la maxim unele temeri ale populaţiei, unele neînţelegeri ale textului de lege ce urma să fie votat. Şi acum, după terminarea acţiunii, sunt încă mii de oameni care susţin că nu au votat crezând că în spatele întrebări de pe buletinul de vot se ascunde altceva, o altă lege, un al text, că nu era vorba de familie şi alte asemenea bazaconii.
Era evident că populaţia prezentă la urne vota pentru familie în proporţie de peste 90%. Deci organizatorii Referendumului ar fi trebuit doar să facă tot posibilul pentru a aduce la vot măcar 30% din populaţie. Iar tot posibilul nu însemna mobilizarea structurilor de activişti ai unui-unor partide.
Însemna ceva mult mai simplu. Însemna o informare completă şi bine documentată a întregii populaţii, dar mai ales a celei din mediul rural.
Cât ar fi costat o acţiune de amploare în acest sens şi cine ar fi putut să o ducă?
De această dată ea putea fi dusă cu succes şi cu exact aceleaşi cheltuieli care au fost deja făcute prin intermediul unei forţe neexploatate.
România are o presă locală muribundă deşi unele judeţe cum este al nostru au echipe de jurnalişti nu numai experimentaţi, dar şi cu o bună cunoaştere a administraţiilor rurale şi a metodelor de campanii.
Presa locală însă nu mai are bani de printuri. Ediţiile tipărite sunt din ce în ce mai rare şi au tiraje din ce în ce mai mici. Şi asta nu pentru că lumea nu ar mai vrea să citească ziare tipărite, ci pentru că actualele costuri pentru tipărire, transport, difuzare au devenit mari, iar puţini cititori ar mai da 3-4 lei pentru un ziar local.
Dar actualul Guvern a avut banii respectivi. A avut bani pentru a trimite în secţiile de votare zeci de mii de oameni plătiţi să stea o zi în plus fără rost în comisiile din secţii.
Organizarea Referendumului pe o perioadă de două zile a fost de la început o mare prostie. Cine a gîndit aşa ceva a făcut o greşeală care a dus şi la costuri mari, dar a alimentat şi propaganda celor care boicotau şi care au susţinut că alegerile au loc două zile pentru a se putea frauda mai uşor sau pentru a avea timp nu ştiu care partid să îşi care la urne toţi simpatizanţii. Cei aproape 6 la sută din românii care au votat în 6 octombrie o puteau face foarte bine şi pe 7 octombrie. Referendumul trebuia organizat într-o singură zi.
Calculele făcute de readacţia noastră în colaborare cu jurnalişti de la alte 4 publicaţii locale şi regionale arată că exact cu aceleaşi fonduri alocate de guvern pentru a ţine în Vâlcea comisiile din secţiile de votare la muncă în ziua de sâmbătă s-ar fi putut tipări în Vâlcea 170.000 de ziare.
În costuri am inclus toate cheltuielile necesare redactării, tehnoredactării, tipăririi, distribuţiei şi un profit minim pentru firmele editoare.
Aceste ziare ar fi ajuns să acopere întreg judeţul care are o populaţie mai mică de 400 de mii de locuitori. Practic fiecare familie ar fi primit minim un ziar.
În care puteau fi explicate toate datele referitoare la Referendum, puteau fi publicate Legea în întregimea ei care se vota de cetăţeni, dar şi faptul că întrebarea de pe buletinele de vot nu ascunde absolut nimic.
La nivel naţional banii ar fi ajuns pentru tipărirea a peste 7 milioane de ziare.
După ani întregi în care au împins spre faliment zeci de firme editoare şi au determinat colegi de excepţie de ai noştri să plece din branşă pentru a avea o viaţă decentă politicieni ar fi putut da o mână de ajutor presei locale şi ar fi putut să o folosească pentru o campanie de informare masivă şi eficientă.
Guvernul însă a preferat să plătească bine şi degeaba mii de oameni care au păţit sîmbătă nişte urne în faţa cărora s-au prezentat oameni care oricum ar fi votat şi în ziua următoare.
O zi în plus inutilă de votare şi o neglijare a presei locale au dus la un eşec evident.
Fără tăgadă că 7 milioane de ziare redactate de sute de junalişti experimentaţi, din presă cu orientări editoriale diverse, ar fi dus la urne în plus măcar acei 10 la sută care erau necesari pentru validarea unui scrutin extrem de scump în ansamblu. Cheltuiam aceleaşi milioane de euro, dar obţineam cvorum şi ajutam şi câteva zeci de redacţii.

Traian GUMINSKI