Cum pot scăpa cei din PSD de păcate!
“Cel ce va întoarce un păcătos de la greşeala căii sale îşi va acoperi mulţime de păcat”, spune Biblia.
Dar sute de parlamentari, de primari, de președinți de organizații sau de consilii județene ai Partidului Social Democrat ratează șansa de a se spăla de păcatele lor și nici măcar nu încearcă să întoarcă actualul Guvern (nu neaparat păcătos) de la greșeala nu a căii sale ci, însăși a vieții sale.
Căci cum altcumva putem denumi încăpățănarea de a face rău prin deciziile tale la milioane de români, din care mulți te-au votat, împotriva logicii, a argumentațiilor atâtora oameni cu știința economiei, a patronatelor, sindicatelor, celor din profesiile liberale a marii majorități a celor care susțin această țară.
Evident că liderii PSD ca și miniștrii săi sunt români și psihologic poartă trăsăturile generale ale majorității românilor.
Noi romanii avem un stil aparte când este vorba de recunoașterea greșelilor. Chiar dacă se arată verde în față că am greșit, nici în ruptul capului nu vrem să recunoaștem asta. Găsim tot felul de scuze și facem în așa fel încât să ieșim bazma curata din aceasta treaba.Dăm vina pe alții în ultima clipă, negăm evidența, căutăm scuze.A recunoaște sau a-ți fi rușine de greșeli nu este o pagubă. Mai rău este când nu dai doi bani pe ce greșeli faci și mai ales să nu le recunoști. Toți greșim dar să ai nerușinarea să te dai în spectacol atunci când ții se arată că ai greșit și trebuie să te îndrepti, numai la noi se poate întâmpla.
Decizia Guvernului de a mări salariul minim și de a muta la angajat toate obligațiile de plată este distructivă. Foarte puțini oameni vor câștiga câțiva lei la venituri dar milioane vor pierde și vor pierde substanțial Primăriile de orașe vor pierde din venituri. Statul va pierde la încasări, va crește șomajul, firmele vor pierde din cifrele de afaceri și din forța de muncă, unii vor pleca în străinătate, vor fugi investitori, alții își vor închide afacerile de la noi. Chiar zeci de firme editoare de publicații locale cum suntem noi vor fi la un pas de închidere sau supraviețuire. Este cea mai bezmetică decizie a unui partid care și-a consolidat victoriile electorale atacând permanent adversarii politici pentru faptul că aceștia au tăiat din salarii. Dar nimeni până acum nu a luat o decizie atât de ilogică și inutilă de a face rău chiar milioanelor de susținători și membri. Cum poți să încerci să minți o națiune întreagă că le vei crește veniturile când de fapt tu le aduci sărăcia și nebunia în casele și firmele lor? Și asta în pofida faptului că datele arată clar că procentul de încasare al statului scade șu va cădea și mai drastic. Măsura va împinge mii de mici comercianți să încerce să diminueze pierderile prin evaziune fiscală.
Și nu cred că în acel Guvern nu sunt oameni care nu-și dau seama de greșeală. Iar din liderii județeni și din marele grup parlamentar credem că sunt destui oameni cu cap care realizează măsurile aberante luate în ultimele zile legate de contribuții, forță de muncă, obligații fiscale.
Dacă s-ar uni și ar avea curaj ar merge peste Dragnea și Tudose și le-ar spune: “Hai, mă să recunoaștem că am greșit și să nu pedepsim tot poporul român doar din orgoliu și pentru că ne este rușine să dăm înapoi! Hai să le lăsăm sărbătorile care se apropie luminate, să le lăsăm măcar speranța. Să căutăm alte metode economice de a remedia situația grea financiară în care ne aflăm. Hai să dăm acum înapoi și ne vor ierta! Să ne spălăm din păcate recunoscându-le și nu persistând în greșeală, minciună și vanitate!A greși este omenește și nu cred că este un capăt de țară dacă vom avea puterea să recunoaștem adevărul în situațiile de greșeală”.
Recunoașteți măi oameni buni greșeala, îndreptați-o izbăvindu-vă astfel de păcate și pe noi se sărăcie, faliment sau nebunie!
Traian Guminski