Cum pot redeveni frumoase femeile care au suferit de cancer! Vâlceanca Carmen Stanca susţine un proiect dedicat tuturor femeilor care au făcut chimioterapie

Vâlceanca Carmen Elena Stanca are doar 26 de ani, dar a început să înfrumuseţeze alte femei de când era în liceu. “Le întindeam pe bănci, le pensam şi le machiam pe colegele mele. Aveam o pensetă şi o forfecuţă şi cu ele lucram la toate colegele mele. Mereu am fost atrasă de ideea de a face chipurile femeilor mai frumoae, mai tinere, mai luminoase”, îşi începe povestea Carmen.

În urmă cu doi ani Carmen își vedea visul cu ochii și devenea dermopigmentist acreditat al ACADEMIEI SIMETRIC, una din cele mai importante școli din domeniu din țara noastră.
“Începând cu luna FEBRUARIE, susțin un proiect dedicat tuturor femeilor care au depășit tratamentul de chimioterapie și au minim 6 luni de la terminarea acestuia! Acest proiect este dedicat exclusiv persoanelor de sex feminin care au suferit tratamente oncologice și aici mă refer la toate femeile din România, nu numai din Râmnicu Vâlcea. În acest sens, mă implic emoțional, educațional și social pentru a reda ZÂMBETUL pacientelor care au făcut chimioterapie! Proiectul se numește “Frumusețe și zâmbete”, mai exact eu vă ofer frumusețe, iar voi, dragile mele îmi oferiți zâmbete!


Sunt ONORATĂ și MÂNDRĂ de a susține un astfel de proiect!
Mă mândresc cu rezultatele portofoliului meu, însă misiunea mea este și mai importantă deoarece reconstrucția sprâncenelor post-chimioterapie poate prezenta redarea rolului în societate.
După aceste tratamente, pierderea sprâncenelor naturale aduc tragedii emoționale pe chipul uman, iar prin pigmentarea spâncenelor intenționez să aduc încredere, speranță și motivație!
Mă voi implica activ în proiectul “Frumusețe și zâmbete” și voi oferi serviciul de micropigmentare a sprâncenelor femeilor puternice din România, respectând standardele estetice și de sănătate prin folosirea consumabililor de unică folosință.
În limita programărilor voi da prioritate, clientelor care vor beneficia de acest serviciu GRATUIT!
Spune-mi povestea ta! Pentru mai multe detalii mă puteți contacta telefonic la numărul de telefon 0764.082.204 și aștept și poza pe whatsapp. Vă rog să mă susțineți prin a comunica cât mai multor persoane care au această mare nevoie! Distribuie acest mesaj pentru a ajuta mai multe femei să ZÂMBEASCĂ!” Este mesajul lui Carmen Stanca, Dermopigmentist ACREDITAT DE ACADEMIA SIMETRIC.
www.academiasimetric.ro

Traian GUMINSKI