Cum a câştigat alegerile Costi Rădulescu
Pe fraţii Rădulescu îi cunosc de când erau copii. Au copilărit în acelaşi cartier cu mine, iar părinţii lor i-au învăţat mereu să muncească, să se implice, să ajute, să fie activi.
Reputatul jurnalist Gheorghe Smeoreanu scria acum câteva luni că fratele mai mic, Lucian, este de fapt conducătorul şi că are un stil bizantin de a conduce.
Cei doi nu au însă un stil de a se impune. Au o deschidere fantastică pentru dialog şi ascultă cu atenţie tot ce se spune. Şi ce spun adversarii şi ce spun camarazii. Învaţă rapid, progresează şi perfecţionează metodele.
Liberalii i-au subapreciat în permanenţă. Chiar azi discutam cu un vechi liberal, cândva vechi ţărănist. Şi striga omul la mine spunându-mi să nu îi mai ridic în slavă că de fapt nu sunt nişte genii, ci pur şi simplu au profitat de nişte oportunităţi.
Prietenul meu liberal habar nu are că exact asta înseamnă să ai succes în politică. Să exploatezi oportunităţile.
Cu ani în urmă un primar puternic şi arogant pierdea alegerile în faţa unui Traian Sabău. Alegerile erau din două tururi de scrutin. Traian Sabău îl avea şef de campanie pe tânărul Costi Rădulescu. Acesta a profitat la maxim de oportunităţile celor două tururi de scrutin. Şi Sorin Zamfirescu, cel mai încrezut şi ineficient primar pe care l-a avut Râmnicul, devenea istorie.
Victoria PSD poate părea surprinzătoare pentru toţi cei care credeau cu tărie într-o victorie a liberalului Buican. Cred că cei mai şocaţi sunt cei care au fugit din PSD în ultimele luni spre PNL. Vorbesc de primari, viceprimari, consilieri.
Fraţii Rădulescu au profitat însă la maxim de oportunitatea aceasta de a curăţa partidul de oameni în care nu puteau avea încredere.
Costi Rădulescu a profitat de oportunitatea oferită de vanitatea lui Romeo Rădulescu de a dori să candideze din partea unui partid mare. A profitat la maxim de oportunitatea oferită de pensionarea a doi buni foşti comandanţi de poliţie, a profitat de oportunitatea ce apărea pentru tinerii din PSD care au muncit ani în şir fără a avea posibilitatea de a intra pe liste.
PSD s-a reformat din mers în Vâlcea în ultimele luni. Pe neobservate. Liberalii nu vroiau să înţeleagă că mandatele lor din 2012 au fost luate pe USL şi că forţa PNL se datora de fapt strategiei lui Ion Cîlea de a da totul pentru a avea în schimb conducerea Consiliului Judeţean.
Pentru deputatul Rădulescu mandatele erau simple cifre. Numărul de primari nu spunea nimic despre forţa unui partid. Votul echipei conta mai mult decât votul uninominal într-o bătălie pe liste. Şi listele de la municipiu şi judeţ au fost făcute exact în acest sens. Au fost promovaţi oamenii care munceau care erau dedicaţi cauzei, în care se putea avea încredere.
Lumea vorbea că pesediştii îl vor trăda pe Costi şi că nu îl vor vota pe Romeo. Rezultatul final a dovedit că cei din PSD nu au trădat. Nici la Râmnic şi nici în altă parte. Deputatul Rădulescu este un om a cărui viaţă se confundă cu cea a organizaţiei judeţene a PSD. Ştia mentalitatea colegilor săi mai bine decât oricare altul.
Fraţii Rădulescu nu mi-au cerut niciodată să mă înscriu în PSD. Ştiau că în ciuda prieteniei noastre nu voi face acest lucru. Nu mi-au cerut niciodată să le votez listele. Ştiau că dacă mi-ar fi cerut-o aş fi spus da şi aş fi făcut invers. Când au putut, au încercat să se folosească de priceperea mea sau mi-au cerut un sfat. Aşa cum probabil au făcut-o cu sute de alţi oameni.
Un lider adevărat ştie ce să ceară oamenilor şi la ce să se aştepte de la ei.
Sper deosebire de Gheorghe Smeoreanu eu îi cred pe amândoi Răduleştii nişte bizantini. Şi la plecarea lui Remus, Buşu, Gery şi Lovin din PSD m-am întrebat dacă cumva fraţii Rădulescu nu întreprind o acţiune riscantă politică pentru a contrabalansa alianţa ecologistă cu liberalii. Buican îi avea aliaţi pe cei de la PER, poate Costi Rădulescu căuta să mărească un ALDE pentru a avea apoi şi el un aliat. Nu o să ştiu niciodată adevărul despre acest lucru. Dar ştiu să citesc cifrele. Şi acasă le am pe toate din 90 până acum.
Victoria lui Costi Rădulescu este imensă pentru el. Conduce această filială de mai puţin de un an şi a reuşit să câştige în manieră de mare strateg. A obţinut mai multe mandate de primar decât avea PSD înainte. A bătut liberalii în unele localităţi ce păreau adevărate fiefuri PNL. A obţinut un număr de voturi mai mare decât obţinea Ion Cîlea în perioada de glorie. A dus PSD la victorie în votul politic. PSD are acum cel mai mare număr de mandate în CJ şi în Consiliul Local pe care l-a avut vreodată.
Şi de ce să nu o scriu şi pe asta, a făcut acest lucru cu nişte cheltuieli minime, absolut legale, fără a angrena partidul în nici un fel de datorie. Nici financiară, nici morală. Nu s-a mai apelat la zeci de patroni, de societăţi comerciale pentru sponsorizări. Nu s-au mai cheltuit sume imense pentru banere, brichete, şepci, tricouri, pungi. Nu s-au făcut pomeni electorale.
Campania în presă a fost la vedere. Contractele au fost corecte, legale şi făcute cu banii strânşi de la fiecare candidat în parte.
S-au cheltuit puţini bani faţă de alte alegeri şi s-a obţinut o victorie mare.
La ora la care scriu nu ştiu încă cum se vor finaliza negocierile. Nu ştiu dacă deputatul Rădulescu va fi preşedinte al Consiliului Judeţean.
Dar ştiu exact cum a câştigat aceste alegeri. Prin multă muncă. Şi folosind fiecare oportunitate. Căutând oportunităţile pentru partidul său, pentru candidaţii PSD, pentru colegii săi. Şi negândindu-se deloc că ar merita o funcţie sau o răsplată.
Pentru oamenii educaţi de mici să muncească este evident faptul că dacă îţi faci treaba bine şi dacă munceşti, premiile vor venii de la sine.
Traian GUMINSKI