Cum ar putea fi trimişi în judecată unii dintre protestatari
Manipularea a atins cote alarmante în ţara noastră. Mii de oameni, zeci de mii după unele televiziuni, protestează împotriva unor ordonanţe fără a şti măcar ce conţin exact acestea şi fără să ştie că, după actuala legislaţie, mulţi dintre ei ar putea fi reţinuţi, apoi arestaţi şi în final condamnaţi fără a avea dreptul la amnistie şi graţiere.
În capul acestei liste de presupuşi infractori se află exact cei care strigă cel mai tare împotriva limitei prejudiciului de 200.000 lei. Dar, hai, să începem cu revolta legată de ora adoptării Ordonanţelor şi de şedinţa Guvernului ţinută seara. A existat un Guvern român a cărui şedinţe erau ţinute cu precădere noaptea. Se numea Guvernul Ciorbea. Mulţi dintre susţinătorii dreptei erau atunci susţinători frenetici ai lui Victor Ciorbea pe care acum îl contestă şi îl înjură. Atunci nu aveau nimic de zis despre şedinţele nocturne şi ordonanţele publicate cu posibile dedicaţii la primele ore ale zorilor de ziuă. În ultimii ani procurori şi procurori DNA au cerut arestarea unor oameni la orice oră din zi şi din noapte iar judecători au emis aprobările de percheziţii şi arestări în plină noapte şi nimeni nu a mai zis nimic.
Hotărâri judecătoreşti abuzive au dus la plata unor daune imense, de milioane de euro, de către România şi pentru aceste prejudicii nu a răspuns niciunul dintre procurorii şi judecătorii care au provocat daunele acestea unor cetăţeni sau societăţi comerciale, iar daunele au fost plătite de tot poporul şi nimeni nu a ieşit în stradă să protesteze şi să ceară recuperarea acestor daune şi puşcărie pentru cei vinovaţi.
Şi acum să vedem ce s-ar întâmpla dacă unii dintre protestatari ar fi reţinuţi şi arestaţi.
Nu pentru că protestează, ci pentru că fac evaziune fiscală şi prejudiciază statul cu sume mult mai mici decât 200 de mii de lei, dar prejudiciile sunt constante.
Dintre protestatari fac parte: cadre didactice – şi multe dintre ele fac meditaţii şi obţin venituri nedeclarate, taximetrişti- şi mulţi dintre ei lucrează la “gri” şi obţin venituri nedeclarate, manichiuriste, coafeze, frizeri, stomatologi, ginecologi, cardiologi, oftalmologi, chelneri, ospătari, barmani, contabili, avocaţi, chiar jurnalişti care obţin venituri nedeclarate pentru care nu plătesc impozite şi care ar putea fi închişi oricând pe baza unor “suspiciuni rezonabile” sau denunţuri.
În mii de administraţii locale funcţionarii şi executivul nu îşi mai îndeplinesc sarcinile pur şi simplu de frică. Pentru că orice act semnat te poate duce azi în puşcărie sub acuzaţia de abuz în serviciu.
Trăim într-un judeţ în care primarul municipiului reşedinţă de judeţ a fost condamnat pentru luare de mită, deşi nimeni nu l-a prins în flagrant şi nimeni în afara unui denunţător suspect nu a declarat că i-a fost cerută mită. Omul nici nu a avut dreptul la o apărare corectă aşa cum a stabilit şi CEDO şi a fost închis la insistenţele unor procurori avizi de funcţii, deşi două instanţe îl declaraseră nevinovat. Şi nevinovat l-au crezut şi cetăţenii care l-au reales anul trecut.
Judeţul Vâlcea a avut un preşedinte, Ion Cîlea, votat de mai multe ori şi extrem de popular. Azi, dacă Ion Cîlea ar mai fi trăit, un singur denunţ al celor de la CET sau Oltchim vinovaţi pentru dezastrele de acolo, l-ar fi putut duce rapid în arest procurorii invocând “suspiciuni rezonabile” asupra vinovăţiei sale!
Şi de când au mereu dreptul americanii să se amestece în politicile noastre? Premierul Grindeanu ar trebui să îi spună ambasadorului american că România este profund îngrijorată că SUA face diferenţe pe criterii religioase între oameni şi că SUA, mai rău decât un stat comunist se amestecă în viaţa privată a cetăţenilor încercând să incrimineze avortul.
Personal i-aş mai spune domnului ambasador că dacă chiar este necesar să fie închis Liviu Dragnea sau dat jos, guvernul Grindeanu i-aş fi recunoscător dacă decidenţii ar găsi şi ale soluţii decât incendierea unor cluburi şi moartea unor oameni nevinovaţi. Sunt sigur că există soluţii de păstrare a lui Iohanis în funcţie încă un mandat şi a doamnei Kovesi un număr nelimitat de mandate, fără a mai muri români!
Traian Guminski