Cultura din Râmnic, scutită de impozit
Instituțiile de cultură din municipiul Râmnicu Vâlcea nu vor mai plăti, în acest an, taxa pe clădirile în care funcționează, indiferent că le au în administrare, cu chirie sau le-au fost date în folosință de stat sau de către Primărie.
La ultima ședință de Consiliu Local consilierii municipali au votat în unanimitate acordarea acestei scutiri pentru artiști. Ea va rămâne valabilă atâta timp cât în vigoare este Legea 227/2015 privind Codul Fiscal. Vestea este una cât se poate de bună pentru conducătorii instituțiilor de cultură râmnicene care, anul trecut, s-au văzut nevoite să plătească sume uriașe pentru această taxă, sume calculate și pe anii anteriori. De această scutire la plată vor beneficia, pe lângă filiala Vâlcea a Uniunii Artiștilor Plastici din România, Filarmonica “Ion Dumitrescu” și cele două teatre din municipiu: Teatrul “Ariel” și Treatrul “Anton Pann”.
“Practic se intră în normalitate. Pentru noi, faptul că, după ani de zile în care ne-am chinuit să rezolvăm această problemă, în unanimitate, consilierii locali au decis ca instituțiile de cultură care au imobile ce sunt în proprietatea Primăriei sau a statului să fie scutite de această taxă pe clădire, este un lucru extraordinar. Este ca o gură de oxigen pentru că noi nu avem surse de finanțare. De aceea, vreau să le mulțumesc consilierilor că au făcut acest gest pentru cultura locală și pentru cutura națională în general pentru că și noi suntem parte a culturii naționale”, a precizat Gheorghe Dican, președintele Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Vâlcea.
“Este o decizie cât se paote de bună., chiar acum am primit această hotărâre a Consiliului Local. Normal că ne ajută, este vorba de aproximativ 5000 de lei anual, bani care ne vor ajuta să cumpărăm ce avem nevoie sau să facem colabărări pentru acțiunile noastre”, a completat Ioan Ștefănescu, director Filarmonica “Ion Dumitrescu”.