Cu suflet, în luna martie, de la Arhiepiscopia Râmnicului pentru credincioși

Arhiepiscopia Râmnicului organizează în cursul lunii martie o serie de activităţi şi evenimente de înaltă ţinută culturală şi artistică. Primul dintre ele este Memorialul închinat vrednicului de pomenire Mitropolit Bartolomeu Anania, care va avea loc în perioada 10-11 martie la Râmnic.

În nota unei frumoase tradiţii, Arhiepiscopia Râmnicului pregăteşte în luna mărţişorului o serie de evenimente culturale şi artistice, cu menirea de a îmbogăţi spiritual viaţa credincioşilor şi a iubitorilor de frumos. În acest sens, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, se pregăteşte pentru intervalul 10-11 martie cea de a VI-a ediţie a Memorialului „Mitropolit Bartolomeu Valeriu Anania”. Evenimentul cultural va debuta la Biblioteca orășenească „A.E. Baconsky” din Călimănești, la ora 13:00, după care va continua la Centrul cultural „Sf. Ierarh Calinic” din Arhiepiscopia Râmnicului, începând cu ora 17:30, informează arhiram.ro. Aici se va derula prima parte a Colocviului național „Oratoria sacră românească de la Sfântul Varlaam și Sfântul Antim Ivireanul la Bartolomeu Valeriu Anania”. În cea de a doua zi a întâlnirii, vineri, 11 martie, Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” va găzdui o serie de evocări închinate marelui mitropolit. Printre persona­litățile invitate la eveniment se numără: arhim. Dumitru Cobzaru, arhim. Andrei Coroian, pr. Ștefan Iloaie, pr. Ion Buga, pr. Ilie Ivan, pr. Jan Nicolae, Ioan St. Lazăr etc.

Spectacolul de teatru creştin „Vorbind cu Tine, Doamne”

Spectacolul de teatru creştin „Vorbind cu Tine, Doamne” este cel de al doilea eveniment al lunii martie, programat pentru credincioşii râmniceni. Aranjat după lucrarea „Rugăciuni pe malul lacului” a Sfântului Nicolae Velimirovici, evenimentul va avea loc în ziua de 26 martie, la Centrul cultural „Sfântul Ierarh Calinic” al Arhiepiscopiei Râmnicului. Participă: actriţa Ana Calciu, psaltul Andrei Straturat şi muzicianul Andrada Dumitrache.
Compania teatrală „Zona”, realizator principal al evenimentului din 26 martie, a mai prezentat la Râmnic spectacolul de teatru creştin „Diaconița Olimpiada”. Regia a fost adaptată după scrisorile Sfântului Ioan Gură de Aur către Sfânta Diaconiță Olimpiada, rolul principal avându-l, de asemenea, actrița Ana Calciu. Spectacolul s-a jucat atât în București, cât și în alte localități ale țării (Arad, Pitești, Ploiești, Câmpina etc.), bucurându-se de o atenție deosebită din partea publicului de toate vârstele.
Spectacolul „Vorbind cu Tine, Doamne” ne pune înaintea inimilor o raportare atentă la valorile creștine, o căutare, o vorbire cu Dumnezeu, în care ne vom regăsi fiecare dintre noi în propria căutare a sensului vieții. Momentul artistic prezintă, de asemenea, principalele probleme ale omului, a setei de dumnezeire, a pocăinței și aflării esenței tuturor lucrurilor, a lui „EU SUNT”. Personajul principal este o pictoriță de icoane care, în procesul creației, ne pune în față propriile gânduri și introspecții şi care, însoțită de ucenicii de atelier în acest parcurs, devine un model al spiritualității și talentului creator ce se transformă în talant mărturisitor.
Informațiile ne-au fost furnizate de preot dr. Ştefan Zară, consilier cultural din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului.