CSM București-SCM Rm. Vâlcea 23-22

SCM Râmnicu Vâlcea a jucat miercuri, 11 martie, marele derby al Ligii Naționale feminine, în deplasare cu CSM București. Echipa noastră avea nevoie de un succes sau un rezultat de egalitate pentru a redeveni principala favorită la titlul național. Prima repriză a fost una echilibrată, cu ambele echipe la conducere, în fața unor tribune goale. Gazdele au intrat la cabine în avantaj de două goluri, 15-13 dar era clar că soarta celor trei puncte puse în joc încă nu era decisă. Repriza secundăa fost una palpitantă. Bucureștencele s-au desprins la 17-13, dar Vâlcea a revenit și a egalat la 20. Cu 38 de secunde înainte de final CSM conducea cu un singur gol, echipa noastră a avut atacul, în superioritate numerică, dar Lisevic a făcut pași și s-a terminat 23-22 pentru echipa din Capitală. Bucureștencele le-au egalat la puncte pe vâlcence, dar au și un meci mai puțin disputat în fața ultimei clasate, CSM Slobozia. În aceste condițiții, CSM este favorită la primul loc, dar oltencele pot aștepta orice pas greșit al tigroaicelor. (G.C.)