CRUZIME: Fetiță de 1 an și 8 luni, bătută cu bestialitate de tatăl vitreg
O fetiță de 1 an și 8 luni care a fost bătută cu bestialitate de tatăl său vitreg. Bărbatul a desfigurat-o pe micuță pentru că plângea prea tare.
“Din probatoriul administrat in cauză, până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, in cursul lunii decembrie 2020, inculpatul in timp ce se afla la domiciliul său împreună cu minora in vârstă de 1 an şi 8 luni (rezultată din relația anterioară a soției inculpatului), care plângea neîncetat, a exercitat în mod constant acte de violentă asupra acesteia, cauzându-i leziuni traumatice.
Minora a fost internată, la data de 03.01.2021, la spital, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate, având în vedere că aceasta prezenta multiple leziuni pe întreaga suprafată a corpului.
La data de 04 ianuarie 2021, minora a fost examinată din punct de vedere medico-legal, medicii concluzionând ca aceasta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin comprimare digito-palmară precum şi prin lovire cu şi de corp/plan dur, necesitând 40 zile îngrijiri medicale de la data producerii leziunilor.
Investigațiile au fost efectuate împreună cu lucrătorii de politie din cadrul I.P.J. Vâlcea — Serviciul de Investigații Criminale.
Cercetările continuă pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele” – se arată într-un comunicat al Parchetului Vâlcea.
Bărbatul care și-a desfigurat fiica vitregă a fost arestat preventiv. Instanța judecătorească a decis să-l trimită pe individ după gratii pentru 30 de zile. În schimb, fetița de 1 an și 8 luni a fost transferată la un spital din București.