Criticul literar Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, va fi înmormântat la Cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea
Criticul literar Nicolae Manolescu a murit sâmbătă, la vârsta de 84 de ani.
Nicolae Manolescu, născut Nicolae Apolzan, ( 27 noiembrie 1939, Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea) este critic și istoric literar, profesor universitar, membru titular al Academiei Române.
A activat și ca politician după Revoluția din 1989, lider de partid și parlamentar,ambasador al României la UNESCO. Din 2005 este președinte al Uniunii Scriitorilor din România. Din 1990 este director al României literare. A fost decorat cu ordinele Meritul cultural în grad de Mare Cruce, și respectiv Steaua României în grad de Mare Cruce.
A fost președinte al Uniunii Scriitorilor din România din 2005 și până astăzi și director al României literare.
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat că înmormântarea va avea loc marţi, 26 martie, de la orele 12,30 la Cimitirul Sfântul Ioan din Râmnicu Vâlcea.
“Uniunea Scriitorilor va pune la dispoziție celor care doresc să participe două autobuze care vor pleca de la sediul Uniunii Scriitorilor marţi, 26 martie, ora 9,00″, este mesajul transmis de Uniunea Scriitorilor din România.