Cristian Buican: Propunerea legislativă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar

În data de 26 aprilie 2021, au avut loc lucrările Plenului Senatului unde au fost dezbătute inițiativele legislative înscrise pe ordinea de zi; printre propunerile legislative și proiectele de lege înscrise pe ordine de zi a fost și Propunerea legislativă privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar, cu nr. L49/08.03.2021, avându-l ca unic inițiator pe deputatul Cristian Buican.

Având caracterul de lege organică, această propunere legislativă a fost mai întâi dezbătută în cadrul Senatului unde a primit, în comisiile de specialitate ale camerei superioare – agricultură, afaceri europene, economică, juridică -, avize favorabile, fiind apoi trimisă spre dezbatere și adoptare în Plen. Din totalul de 108 senatori prezenți în sala și 26 de senatori înregistrați on-line, cu unanimitate de voturi, propunerea legislativă inițiată de către deputatul Cristian Buican a fost adoptată.
Din cauza faptului că pe piața românească existau practici anticoncurențiale și inechitabile față de producători, plus folosirea neloială în anumite ocazii a forței de negociere a lanțurilor de retail s-a ajuns, nu doar la nemulțumiri în rândul producătorilor și al consumatorilor direcți, ci și la distorsiuni în lanțul de producție, comercializare, consum. Astfel s-a ajuns la elaborarea acestei propuneri legislative care are ca bază de inițiere DIRECTIVA (UE) 2019/633 A PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI A CONSILIULUI din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.
”Astăzi a fost acordat o un vot important în Senat pentru producătorul, cumpărătorul comerciant și consumatorul din România. De ce spun că este important? Pentru că prin adoptarea acestei propuneri legislative vor fi apărate drepturile producătorilor, cumpărătorilor comercianți și consumatorilor, respectându-se în mod echitabil, interesele fiecăreia dintre părți. Elaborarea propunerii legislative nu a fost o sarcină ușoară, motiv pentru care a fost nevoie de expertiza specialiștilor din Ministerul Agriculturii și consultarea importantelor organizații de producători agricoli și din industria alimentară, deoarece este prima reglementare de pe piața românească a raporturilor dintre furnizorii de bunuri agricole și alimentare și cumpărătorii comercianți ai acestora. În spiritul bicameralismului, în viitorul apropiat urmează dezbaterea de la Camera Deputaților, fiind cameră decizională, unde sper să fie adoptată cu unanimitate de voturi, ca apoi Președintele României să promulge această propunere legislativă”, a declarat deputatul Cristian Buican.