Cristian Buican: “La multi ani, PNL Valcea!”

14 februarie reprezintă pentru liberalii vâlceni o zi specială, deoarece la această dată, în anul 1990, ca urmare a eforturilor unui grup de temerari leberali, prindea din nou contur, Filiala Vâlcea a PNL.

Efortul acelor persoane din anii ’90 s-a materializat într-o comunitate politică bazată pe egalitatea în fața legii, lupta împotriva tendințelor autoritare și promovarea principiilor economiei de piață. Aceste obiective sunt încă de actualitate și nu reprezintă un „lux”, ci drepturi câștigate cu greu pentru care trebuie să luptăm continuu.
Noi, cei de astăzi, avem datoria de a continua lupta pentru menținerea democrației, pentru existența instituțiilor democratice, a alegerilor libere, totul în vederea creșterii calității vieții românilor. Fără aceste idei și principii, astăzi nu am fi avut parte de această aniversare și de nicio reinventare a liberalismului vâlcean! De asemenea, ne rămâne obligația morală ca la acest ceas aniversar, și nu numai, să îi cinstim pe cei care au luptat în 1989 cu scopul de a avea o societate liberă și democratică.
Aducem un omagiu și transmitem public un gând de prețuire celor care, la 14 februarie 1990, au aprins flacăra liberalismului vâlcean, prin înființarea PNL Vâlcea. Treptat, de atunci și până acum, liberalismul a devenit un mod de viață la noi în județ. În multe dintre localitățile județului Vâlcea, reprezentanții PNL din fruntea administrațiilor publice locale au reușit să asigure condiții de trai mai bune vâlcenilor din localitățile pe care le conduc.
Îi asigurăm pe vâlceni că vom continua să luptăm pentru dezvoltarea județului Vâlcea, pentru asigurarea unei vieți mai bune pentru vâlceni și pentru impunerea unor principii de profesionalism și competență în viața publică din județ. Pe această cale, invităm toți vâlcenii ce susțin valorile democratice și statul de drept să vină alături de PNL pentru stoparea practicilor abuzive ale actualei puteri politice din județ și de la nivel național și pentru a pune umărul la dezvoltarea durabilă a județului Vâlcea.
Tradiția merge mai departe! La Mulți Ani, PNL Vâlcea!

Cristian Buican – preşedinte PNL Vâlcea