Cristian Buican, dezbatere publică pentru importanța construirii drumului expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea – Găneasa

“În data de 27 februarie, împreună cu colegii mei din organizația PNL Râmnicu Vâlcea am participat la dezbaterea publică de la Casa Sindicatelor din oraș privind situația conexiunii municipiului nostru cu autostrada A1, prin drumul expres Tigveni – Râmnicu Vâlcea – Găneasa. Numeroși cetățeni au participat la întâlnire și au avut intervenții, fapt care arată importanța majoră a construirii acestui drum pentru orașul și județul nostru.
A reieșit cu claritate din discuțiile purtate faptul că realizarea acestui obiectiv de investiții este decisivă pentru dezvoltarea durabilă a comunității noastre.
Personal am arătat celor prezenți numeroasele diligențe pe care le-am făcut de-a lungul anilor pentru realizarea acestui drum: declarații politice, interpelările parlamentare, adrese și petiții către instituțiile abilitate, audiențe la cei în drept și luări de cuvânt în organele partidului în fața celor responsabili cu această problemă. Am satisfacția de a aduce la cunoștința celor care nu știu că s-a intrat în linie dreaptă pentru realizarea acestui drum expres prin întocmirea studiului de prefezabilitate ceea ce îl obligă pe finanțator să avanseze cu realizarea proiectului.
Vreau să-i asigur pe vâlceni că, în ce mă privește pe mine și pe colegii mei liberali, veți putea conta pe noi pentru a vedea investiția dusă la capăt!” – Deputat Cristian Buican, președinte PNL Vâlcea.