Cristian Buican, deputat PNL, anunţă venirea primelor fonduri pentru România
Joi, 2 decembrie 2021, România a primit prima tranșă de 1,89 miliarde euro din sumele alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceste sume de aproape 30 de miliarde de euro sunt compuse, în proporții aproape egale, din fonduri nerambursabile și împrumuturi avantajoase. În condițiile pandemiei de coronavirus, ele sunt destinate, așa cum arată și numele, Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru a înlătura efectele produse de această pandemie și pentru a consolida rezistența României în fața unor riscuri majore.
Aceste facilități oferite de Uniunea Europeană vin ca urmare a întocmirii unui plan național de cheltuire a fondurilor, însoțit de obligația României de a respecta condiționalitățile stipulate în acest acord.
Realizarea PNRR, aprobarea sa de către Comisia Europeană și începerea vărsămintelor către România sunt rezultatul unui efort de echipă al guvernării Partidului Național Liberal în această perioadă dificilă. Ca deținători ai poziției de prim-ministru, de coordonator al acestui demers de planificare națională, liberalii sunt aceia care, în relația cu Uniunea Europeană și Comisia Europeană, au fost principala forță care a dus la succesul acestui proces laborios.
Depinde dor de noi, ca și în continuare, având în poziția de prim-ministru un liberal, să realizăm, la timpul stabilit, proiectele prevăzute în PNRR. Liberalii vâlceni îi asigură pe cetățeni că vor face tot ceea ce ține de ei pentru ca, atât la nivelul central, cât și la cel local, să se realizeze obiectivele prevăzute în acest Plan Național.
Președintele PNL Vâlcea, Deputat Cristian Buican