Cristian Buican, declarație cu ocazia importantei sărbători naționale, a Zilei Eroilor români.
PNL Vâlcea informează că în data 9 iunie 2021, domnul președinte, deputat Cristian Buican, s-a adresat printr-o declarație Camerei Deputaților cu ocazia importantei sărbători naționale, a zilei eroilor români.
Domnul Deputat s-a adresat colegilor în duh de frăție românească şi de închinare respectuoasă în fața jertfei supreme pe care s-a construit România modernă, independentă şi reîntregită. În intervenția sa, președintele PNL Vâlcea a arătat că Partidul Național Liberal a avut rol decident, atât în realizarea independenței de stat a României, cât şi unirea țării. Însă, domnia sa a subliniat că oricât de merituoasă ar fi fost acțiunea politică, fără jertfa supremă a eroilor neamului, nimic nu s-ar fi putut face. De aceea domnia sa i-a chemat pe colegii din Cameră, la fel ca pe toți românii, să onoreze prin fapte pe eroii neamului cărora țara le aparține, tot atât de mult ca nouă şi strănepoților noștri.
Textul declarației:
”Doamnelor și domnilor deputați,
Dacă ne vorbim graiul și dacă mai avem un viitor este pentru că ne hrănim din jertfa de două ori milenară a eroilor români.
Aceasta nu este o declarație politică în sens de partid, ci în sensul patriotic și național al înfrățirii dintre toți românii de acum și de totdeauna. Sigur, eu sunt un liberal, membru al celui mai vechi partid european încă activ; un partid care a arătat că prin Noi înșine putem fi independenți, reîntregiți și putem avea un viitor; nu este o întâmplare că sub guvernări liberale au fost realizate aceste deziderate de veacuri ale nației române. Dar nu despre noi este vorba, acum și aici. Trebuie să ne aplecăm fruntea și să omagiem, nu doar acum și aici, ci totdeauna și în oricare împrejurare pe aceia care au făcut sacrificiul suprem pentru România. Ca Germania și Italia, România, independentă și întregită, își întinde istoria doar pe ceva mai mult de un veac. Ca popor creștin, născut la gurile Dunării și în Carpați din străbuni daci și romani, suntem dintre cei mai vechi în Europa națiunilor și printre primii în lumea credinței în Domnul Iisus Hristos. Nu avem a lua lecții și pentru aceasta trebuie să le mulțumim din ființa noastră acelora care în 2000 de ani au trăit, dar mai ales au murit, pentru ca România să se nască și să se afirme în concertul națiunilor.
Fără eroii căzuți la Plevna și la Mărășești, la Cotul Donului și în Munții Tatra am fi fost împuținați în ființa neamului și rușinați în fața Judecății Ultime pentru că nu am știut să luptăm pentru ceea ce ne-a fost dăruit. Dar eroii noștri sunt aici, căzuți la datorie, pe mai bine de jumătate de continent de-a lungul a mai multe secole. Ei trăiesc în noi și ne cer să-i onorăm purtându-ne demn, afirmându-ne drepturile și luptând așa cum se cuvine astăzi pentru ceea ce nu e doar al nostru, ci mai ales al lor. România este a nepoților și strănepoților noștri, dar este în aceeași măsură a strămoșilor, mai ales a celor care s-au jertfit pentru ea. Eroii noștri trăiesc nu doar în noi, ci și în iubirea bunului Dumnezeu și vor trăi în veac. De aceea îi sărbătorim și le arătăm respectul nostru în fiecare an în ziua Înălțării Domnului. Adică în aceea zi lăsată pentru a arăta că și-au săvârșit datoria și se pot înălța la cele nepieritoare.
Acesta este duhul în care mă adresez vouă astăzi, frați români, duh de cinstire și de preamărire, nu doar prin vorbă, ci și prin faptă a eroilor noștri. «Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie/La trecutu-ți mare, mare viitor!»”.
Deputat PNL,
Cristian Buican