Crimă urmată de sinucidere în Cartierul Nord
Vâlcenii care locuiesc în Cartierul Nord al Râmnicului au fost cutremurați de o crimă petrecută la o locuință aflată pe Strada Rapsodiei. Un bărbat în vârstă de 74 de ani a ales să-i ia viața soției cu doi ani mai tânără, cel mai probabil pe fondul geloziei. Apoi, bătrânul s-a spânzurat și ambii au fost găsiți fără suflare de anchetatori. Oamenii legii au fost alertați de proprietara unui magazin unde victima crimei, în vârstă de 72 de ani, lucra. Tragedia s-ar fi petrecut sâmbătă noapte, într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. Poliţiştii continuă cercetările, iar necropsiile celor doi soţi vor arăta modul în care aceştia şi-au pierdut viaţa.