Crește siguranța rutieră la Șirineasa

Administrația locală de la Șirineasa a făcut demersuri către Inspectoratul Județean de Poliție Vâlcea și RAJDP Vâlcea pentru amplasarea în localitate a patru treceri de pietoni, menite să crească siguranța rutieră și să reducă numărul accidentelor. Din cele patru locuri propuse de primarul Ion Bebe Streinu și compania au fost autorizate două, pe Drumul Județean 677F, la școala de la Șirineasa și la primărie. Au mai fost solicitate treceri de pietoni la stadion și la biserica de la Ciorăști.
“Până la finalul lunii noiembrie cele două treceri de pietoni vor fi marcate corespunzător și vor fi însoțite de limitatoare de viteză”, spune primarul Ion Bebe Streinu.