COVIDUL închide, pentru minim două săptămâni, o primărie din Vâlcea

În urmă cu puţin timp, pe pagina sa de facebook, unul din primarii vechi şi responsabili din Vâlcea a anunţat închiderea primăriei din comuna Perişani începând de mâine, 16 martie 2021.
Îi dorim multă sănătate primarului Ion Sandu şi întregului colectiv al primăriei din Perişani infectat cu COVID. Redacţia noastră solicită Prefecturii Vâlcea să verifice care este activitatea Poliţiei şi a medicului de familie din zonă şi să trimită efective medicale care să sprijine populaţia din Ţara Loviştei şi dacă este cazul şi poliţişti.
“Dragi cetățeni!
Chiar dacă nu-mi este ușor să fac acest anunț nu am de ales altă variantă, trebuie să fiți informați că începând cu data de 16 martie și până în data de 29 martie luna aceasta, se sistează definitiv activitatea din primărie deoarece mai mult de jumătate din aparatul de lucru al acestei instituții a fost depistat cu infectare COVID 19 printre care și persoana mea….. Precizez că acțiunea de eliberare a adeverințelor pentru subvențiile de la APIA nu va avea de suferit căci nu se mai ține cont de programările APIA pentru că, documentele se transmit online și termenul limită de depunere este până la data de 15 mai a.c……Pentru contribuabilii care ar fi dorit să plătească impozitul cu bonificație până la 31 martie o pot face după reluarea activității noastre beneficiind de aceeași facilitate până la 30 aprilie 2021, pentru că prin hotărârea consiliului local putem prelungi termenul…..Fac apel la toate persoanele care se simt cu gripă să nu ignore aceste forme de boală, să sune la nr. de tel.112 să cheme personal medical la domiciliu pentru testarea bolii pentru că, infectarea salariaților din primărie se datorează și din contactul cu persoane care nu s-au testat chiar dacă am dispus de material dezinfectant și s-a purtat masca de protecție, nu s-au tratat responsabil și continuă să umble prin comunitate chiar și fără să poarte o mască, poate nu este numai vina lor, aici trebuie să amintesc că polițiștii nu au nicio treabă cu urmărirea respectării normelor de de sănătate stabilite prin legi speciale de fapt prin comună își face apariția doar un singur agent de poliție pentru că eu primarul localității nu am întâlnit agentul șef care este și șeful Postului de Poliție Perișani de la alegerile parlamentare, probabil lucrează numai noaptea, n-ar fi de mirare se pot câștiga și așa salarii mari, medicul de familie este aproape inexistent poate și vârsta și boala de care suferă îl fac să fie așa dar, aici este vorba despre o altă poveste care se va rezolva cumva în viitorul apropiat că ne confruntăm cu o mare problemă, cert este că din aceste neimplicări avem de suferit noi comunitatea…….Orice nelămurire poate să mi se aducă la cunoștință fie pe contul Facebook fie prin nr de tel. mobil 0722593622. Urez tuturor multă sănătate!”.

Redacţia “Eveniment Vâlcean”