Consultare publică pe buget la Vaideeni

Ca de obicei, conducerea primăriei din Vaideeni dă dovadă de transparență totală în ceea ce privește administrarea banilor publici. Instituția condusă de social-democratul Daniel Băluță a lansat o consultare publică asupra bugetului public pentru anul în curs. Persoanele interesate sunt invitate să trimită sesizări, puncte de vedere și și observații până pe data de 16 aprilie la adresa de mail a primăriei sau pot depune adrese scrise la sediul instituției. Și în acest an la Vaideeni se va investi masiv în infrastructură și în dezvoltarea turismului din zonă și nu va fi neglijat actul de învățământ. Încă nu se știe dacă situația epidemiologică va permite organizarea activităților culturale care au dus faima Vaideeniului în toată țara, dar și peste hotare, festivalul Învârtita Dorului fiind cel mai bun exemplu în acest sens.