Constantin Rotaru: “PSR nu poate susţine un preşedinte care a încălcat permanent Constituţia!”

Constantin Rotaru este singurul vâlcean lider naţional al unei formaţiuni politice. Fost consilier judeţean şi deputat, preşedintele Partidului Socialist Român este cunoscut în Vâlcea ca un om echilibrat, un bun profesionist şi un susţinător al proprietăţii statului.

Miercuri, 16 octombrie, a ţinut o conferinţă de presă la sediul PSR din Vâlcea pentru a explica de ce pentru prima dată PSR nu participă la alegeri. Ultimele alegeri la care a participat PSR au fost europarlamentarele din acest an. Candidat la prezidenţialele din urmă cu cinci ani, Constantin Rotaru nu ar fi avut nicio problemă în strângerea de semnături pentru a participa la alegerile din acest an, dar a renunţat la acest demers din cauză că actualele reguli după care au loc alegerile sunt discriminatorii şi nu oferă şanse egale candidaţilor.
“În timp ce unor candidaţii li se dau de la buget 20 de mii de salarii minime, adică aproape 5,5 milioane de euro, altora nu li se dă niciun leu. Asta nu mai este egalitate. Apoi pe buletinele de vot se fac două extrageri ale ordinii. Prima dată se trag numele unora dintr-o căciulă şi apoi numele celorlalţi din a doua căciulă. Păi asta nu este discriminare? În timp ce unii candidaţi primesc timpi de antenă fără limită, unuia ca mine i-ar fi dat maxim câteva minute”, afirmă președintele PSR Constantin Rotaru.
Constantin Rotaru a explicat apoi că membrii şi simpatizanţii PSR nu pot să-l susţină şi să-l voteze pe actualul preşedinte al ţării deoarece Klaus Iohannis a încălcat de foarte multe ori Constituţia ţării şi are un comportament lipsit de respect faţă de lege şi faţă de o mare parte din cetăţeni. Nici cu Dan Barna nu vor vota cei din PSR deoarece este evident că liderul USR are grave probleme de integritate.

Traian Guminski