Constantin Rădulescu – Președinte PSD Vâlcea:”Fum galben peste AUTOSTRADA noastră!”

“Construirea autostrăzii Sibiu-Pitești este cel mai important proiect de infrastructură pe care vâlcenii îl așteaptă.

Este de o profundă tristețe ce se întâmplă cu ţara, cu guvernarea, cu soarta românilor! De ce spun soarta? Pentru că de această autostradă depinde viitorul economic al acestei zone şi implicit al celor care o locuiesc.
PNL trebuie să îşi ia în serios rolul de partid de guvernare sau să plece urgent de acolo.
Chiar în aceste zile suntem în proces de evaluare a ofertelor în cadrul licitației pentru modernizarea DJ 703 G, drum care face legătura cu viitoarea autostradă. Însă, degeaba investim în proiecte locale dacă proiectele majore, precum autostrăzile, nu sunt abordate strategic.
Oamenii vor să ajungă rapid dintr-o parte în alta a ţării, atât pentru afaceri, cât şi pentru turism şi este clar că şi-au cam pierdut răbdarea. Cunosc acest proiect pentru că am fost primul parlamentar care a adus în discuţie drumul expres de legătură cu autostrada.
Ca preşedinte al CJ Vâlcea am organizat o întâlnire cu CJ Sibiu şi CJ Argeş prin care anumite aspecte au fost lămurite şi am înaintat în procedura. Evident că, alături de primarii din Ţara Loviştei, am parcurs etapele avizării şi am stat cu sufletul la gură până a ieşit documentaţia de mediu.
Acum aflăm că proiectul este, într-un fel, blocat. Trist şi revoltător! Răspunsul guvernanţilor este evaziv şi, practic, o fumigenă galbenă peste acest proiect extrem de important pentru România.” – Constantin Rădulescu, Președinte PSD Vâlcea.