Consiliul Local din Orlești a avut ședință extraordinară

Cei 11 consilieri locali ai comunei Orlești au fost convocați pentru o ședință extraordinară care a avut două puncte importante pe ordinea de zi. Astfel, Unitatea Administrativ-Teritorială a desemnat un reprezentant în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Orlești-Scundu. Acesta este Gheorghe Popescu, cel care a fost împuternicit cu toate drepturile și obligațiile care decurg din statutul asociației. De asemenea, consilierul local cu atribuții de viceprimar, Daniela Cîrstina, a fost desemnat ca înlocuitor, în cazul în care reprezentantul nu poate participa la ședințe. Un alt punct al ordinii de zi a vizat o rectificare bugetară pentru anul 2022, dar și lista de investiții. Astfel, veniturile UAT-ului este de 1923,80 lei, suma cheltuielilor fiind identică. (G.C.)