Consiliul Județean Vâlcea: Se circulă pe rută ocolitoare la Alunu

Urmare a apariției în spațiul public a unor informații potrivit cărora podul peste pârâul Cornet, situat pe DJ 605 C Berbești – Alunu – Alimpești – Limită județ Gorj (pod aflat pe raza comunei Alunu, sat Colțești, km 4+484) s-ar fi închis total circulației din cauza unei alunecări de teren, pentru corecta informare a vâlcenilor, facem următoarele precizări:

La sfârșitul anului 2019, podul menționat a fost supus unei expertize tehnice. În urma inspecției tehnice periodice, efectuate de RAJDP Vâlcea, s-au constatat degradări majore la ambii suporți de mal și la calea de rulare.
Astfel, s-a procedat la elaborarea proiectului tehnic de execuție, lucrările necesare fiind cuprinse în programul lucrărilor de întreținere și reparații drumuri și poduri al Consiliului Județean Vâlcea, pe anul 2020.
Soluția tehnică adoptată constă în demolarea podului existent și realizarea unui pod nou cu structura metalică tip TuboSider, care permite reducerea timpului de execuție.
La începutul lunii martie, RAJDP Vâlcea a început lucrările premergătoare și, în acest sens, are deja achiziționată structura metalică, în valoare de 145.000 lei. Se va proceda la demolarea podului existent și montarea pe poziție a noii structuri.
În prezent, circulația va fi dirijată pe o rută ocolitoare și nu există proprietăți izolate. Valoarea totală a lucrărilor este de cca. 700.000 lei. Estimăm că noul pod va fi pus în funcțiune în preajma sărbătorilor pascale.