Consiliul Județean continuă investițiile în spitalele aflate în coordonare

În ședința ordinară a Consiliului Județean din 18 februarie 2020, președintele Constantin Rădulescu a supus aprobării consilierilor rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli al Spitalului de Psihiatrie Drăgoeşti, pe anul 2020, în sensul majorării acestuia cu suma de 1.000.000 lei.

Suma aprobată are drept scop continuarea lucrărilor la obiectivul de investiții „Construire Clădire Saloane Pacienți P+2”, pentru realizarea căruia Consiliul Județean a mai alocat, în anul 2019, suma de 55.000 lei.
Investiția va aduce numeroase beneficii în creșterea servicilor medicale și a gradului de satisfacție a pacienților, evitarea unor riscuri medicale, precum și respectarea legislației în vigoare în domeniul prevenirii infecțiilor asociate asistenței medicale.