Conflict violent la Mureasca. Un tânăr de 21 de ani a fost reținut de polițiști

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Râmnicu Vâlcea, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în urma unui conflict izbucnit în localitatea Mureasca.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, incidentul s-a produs în seara zilei de 11 iulie 2026, în jurul orei 22:40, după ce polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la un scandal izbucnit în curtea unui imobil.

Din primele verificări a reieșit că, pe fondul unor discuții contradictorii și al unor injurii adresate unui membru al familiei, între trei persoane și alte patru persoane a izbucnit un conflict spontan, în timpul căruia participanții s-ar fi agresat reciproc.

În urma altercației, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital.

În baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului de 21 de ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Vâlcea.

De asemenea, pe numele acestuia a fost emis un ordin de protecție provizoriu, fiind dispusă și măsura monitorizării electronice.

Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale.

Reprezentanții IPJ Vâlcea precizează că persoana cercetată beneficiază, pe întreaga durată a procesului penal, de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.