Condiții moderne la Școala Gimnazială Mădulari

Ceea ce părea doar un vis frumos în urmă cu ceva ani, a devenit realitate. Astfel, condițiile în care învață elevii dintr-o localitate vâlceană, Mădulari, sunt acum identice cu cele de la oraș. Cei mici au acum șanse egale cu elevii de la școli cu nume, iar cadrele didactice își pot desfășura activitatea la standarde înalte. Mobilier nou-nouț, dar și echipamente digitale de ultimă generație sunt acum la dispoziția școlii gimnaziale din comuna condusă de Daniel Dimulescu. Nu lipsesc tablele inteligente, iar creta și buretele vor deveni în scurt timp istorie.
De asemenea, elevii au parte de computere performante, dar și de echipamentele necesare desfășurării orelor de educație fizică și sport. Mai mult, de acum în colo cei mici pot învăța tainele sportului minții – șahul pentru că au parte de mai multe jocuri. Și totul cu bani europeni, în urma unui proiect bine pus la punct de Dimulescu și echipa pe care o coordonează la Mădulari.
În total, la școala de la Mădulari învață 87 de elevi care vor avea parte de noi surprize și cu prilejul sărbătorilor din această iarnă, din partea primarului Daniel Dimulescu.