Concertul lui Goran Bregovic de sâmbătă seara va fi preluat şi difuzat de TVR. Reglementări privind accesul publicului şi parcarea autovehiculelor

Apreciind importanţa şi calitatea artistică a evenimentului, Societatea Română de Televiziune, prin intermediul Studioului Teritorial Craiova, va filma integral concertul de la Arenele ”Traian” de sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 19.30, ce îi va avea ca protagonişti pe Goran Bregovic şi ”Wedding and Funeral Orchestra”, alături de Elena Gheorghe, formaţia ”Steaua din Vreari” şi în deschidere orchestra Filarmonicii ”Ion Dumitrescu”. Filmul evenimentului va fi difuzat la o dată şi oră ce urmează a fi anunţate din timp, astfel încât şi cei care nu au avut posibilitatea să vadă live acest spectacol să se poată bucura de o experienţă artistică deosebită.

Accesul publicului la concertul de sâmbătă seara de la Arenele ”Traian” se va face începând cu ora 17.30 pe cele trei porţi de intrare dinspre Sala Sporturilor din bd. Nicolae Bălcescu nr. 24.
Conform prevederilor Avizului emis de Comisia de specialitate din cadrul Primăriei municipiului, accesul auto în parcarea aferentă Sălii Sporturilor este permis numai organizatorilor, pe bază de ecuson, iar în parcarea aferentă Arenelor ”Traian” este permis doar artiştilor, agentului economic, autospecialei ISU şi carului de transmisie TV. Fumatul în incinta Arenelor ”Traian” este interzis.
Afluirea şi defluirea participanţilor se vor face în mod continuu şi paşnic, fără a stânjeni circulaţia auto şi pietonală din zonă; pentru afluire şi defluire se vor utiliza trotuarele aferente bulevardului Nicolae Bălcescu şi străzii Mihai Viteazu.
Spectatorii care vor veni cu autoturismul la locul de desfăşurare a acestui eveniment vor putea parca pe prima bandă a bd. Nicolae Bălcescu (segmentul cuprins între primul acces auto spre Sala Sporturilor şi trecerea de pietoni din dreptul fostului Liceu tehnologic Oltchim) sau pe banda de circulaţie din stânga a străzii Mihai Viteazu (pe segmentul cuprins între intersecţiile cu bd. Nicolae Bălcescu şi cu bd. Tudor Vladimirescu).