Concert de excepţie al Fanfarei Gabriel Chaborschi

Marţi, 30 august 2016, cu începere de la ora 10.00, fanfara Gabriel Chaborschi” a Palatului Copiilor şi Liceului de Artă „Victor Giuleanu”, coordonată de prof. Constantin Andrei, va susţine un concert „In Memoriam Gabriel Chaborschi”.

Din repertoriul formaţiei vâlcene nu vor lipsi marşuri, imnuri, valsuri, muzică de promenadă, prelucrări folclorice, dar şi din repertoriul internaţional. Profesorul Gabriel Chaborschi s-a născut în data de 30 august 1924, în localitatea Cărbuneşti, judeţul Gorj şi a decedat în 22 mai 1990. În perioada 1938-1944 a făcut parte din societatea corală şi orchestra simfonică „Cântarea Olteniei”, coordonate de George Petrescu, George Pascu şi Constantin Nina. În anul 1946 a înfiinţat fanfara şi orchestra de teatru a Fabricii de Postav Buhuşi şi corul tineretului din Piatra Neamţ. În 1948 a revenit la Craiova, ca profesor de muzică la Liceul „Fraţii Buzeşti” şi apoi la Şcoala Normală. În anul 1954 a trecut la Şcoala de Artă, implicându-se în munca de îndrumare a formaţiilor muzicale din Craiova, în zonele Bechet şi Novaci. Între anii 1955-1958 a fost directorul Casei Creaţiei Populare, unde a pregătit printre altele şi spectacolul cu opereta „Vânzătorul de Păsări”, pe care a dirijat-o alternativ cu maestrul Teodor Costin. A venit la Râmnicu Vâlcea ca instructor metodist la Casa de Cultură, unde a înfiinţat orchestra simfonică şi a condus corul Căminului Cultural din localitatea Păuşeşti-Măglaşi, care a obţinut locul al II-lea la Concursul „Sărbătoarea primăverii”. Ca profesor, la Şcoala Normală, a pregătit fanfara elevilor şi apoi fanfara copiilor la Clubul Elevilor din Râmnic (în prezent Palatul Copiilor). De asemenea, a pus bazele colectivului de operetă „Crai Nou”. Totodată, a lucrat la Centrul de Creaţie Populară Vâlcea ca dirijor şi a fost un pasionat culegător de folclor. A fost profesor de muzică la Colegiul „Alexandru Lahovari”, unde a înfiinţat corul mixt, cor pe voci egale, grup vocal şi orchestra semi simfonică, cu care a obţinut locul I la concursurile şcolare organizate pe regiune. A fost cadru didactic la Şcoala Generală nr. 5, unde a înfiinţat orchestra semi simfonică şi de cameră şi grupul vocal în anul 1965. În aceeaşi perioadă, a format corul de cartier „Gheorghe Doja”, din Râmnicu Vâlcea şi corul Întreprinderii „6 Martie”. În anul 1973, cu sprijinul Fanfarei Garnizoanei Rm. Vâlcea, a înfiinţat fanfara elevilor de la liceul Pedagogic, fiind ajutat de domnul Constantin Nechez şi de profesorul Constantin Andrei. În domeniul creaţiei muzicale a compus lucrări corale mixte, prelucrări folclorice, coruri bărbăteşti, lucrări orchestrale, lucrări pentru fanfară.