Comuna Vlădești este cea mai curată din Vâlcea

În mare asta reiese dintr-un raport oficial al Prefecturii. Comuna administrată de primarul Adrian Cosac a fost dată exemplu de cei care au efectuat un control amănunțit, este drept în doar 21 de localități din județ.

În luna aprilie 2018, angajaţii Prefecturii Vâlcea, ai ISU Vâlcea și ai Gărzii de Mediu Vâlcea au mers în 21 de localităţi din judeţul nostru unde au efectuat acţiuni de control ce au vizat modul cum s-a făcut curăţenie pe cursurile de apă, pe drumurile naționale sau județene, precum și în interiorul localităților. Membrii comisiei de verificare au avut în vedere şi modului cum au fost realizate şi întreţinute şanţurile şi rigolele din localităţile judeţului, pentru asigurarea secţiunilor de scurgere a apelor mari. Din cele 21 de localităţi din Vâlcea, în 20 s-a constatat că edilii sau persoanele responsabile cu salubrizarea nu s-au preocupat să adune gunoaiele din comune sau de pe cursurile de apă. Singura localitate unde nu s-au găsit deşeuri a fost Vlădeşti. Primarii localităţilor unde au fost găsite deficienţe au un termen bine stabilit de strângere a gunoaielor, în caz contrar vor fi pasibili de amendă. (T.G.)