Comuna Tetoiu e pe drumul cel bun

Au fost ani buni când Comuna Tetoiu era o localitate uitată de lume în care nu se întâmpla nimic și investițiile aproape că lipseau cu desăvârșire. Oamenii și-au dat seama că lucrurile nu merg așa cum trebuie și au ales cartea câștigătoare, adică pe primarul Viorel Herăscu, cel care s-a apucat de muncă din prima zi a mandatului. Nu a fost deloc ușor, mai ales că, pentru început, a trebuit să facă toate eforturile pentru ca datoriile din trecut să fie plătite și să se pornească de la zero.

Administrație transparentă

Primarul comunei Tetoiu, Viorel Herăscu, a promis în campania electorală că va pune un accent important pe transparență la nivelul conducerii administrative. Și s-a ținut de cuvânt, bugetul localității pentru acest an a fost suspus votului consilierilor locali după ce au fost consultați și oamenii. De altfel, întâlniri cu oamenii au avut loc periodic, pe sate și investițiile au foct făcute în urma solicitărilor și nevoilot cetățenilor. În plus, de-a lungul anului au fost organizate mai multe acțiuni de ecologizare a localității la care au participat cetățenii. În fine, conducerea UAT-ului i-a sprijinit pe agricultori și pe antreprenori cu toate informațiile necesare accesării de fonduri nerambursabile. Și cum după muncă e bună și distracția, locuitorii comunei Tetoiu au avut parte de multă distracție și multe surprize la prima ediție a zilei localității organizată de primarul Viorel Herăscu și de echipa pe care o coordonează.

Proiecte importante

Anul a început pentru UAT Tetoiu cu achiziționarea unui tractor multifuncțional foarte important pentru comunitatea locală. În ceea ce privește proiectele cu finanțare prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, localitatea a obținut finanțare pentru două proiecte: construirea unui pod la Nenciuleşti şi racordarea la reţeaua de apă şi canalizare a gospodăriilor. O altă veste importantă pentru oameni a fost primirea finanțării pentru rețeaua inteligentă de distribuție a gazelor naturale. Și investițiile în creșterea calității actului de învățământ vor continua și Școala Gimnazială din Satul Țepești o să fie dotată la standarde europene cu mobilier modern, materiale didactice și echipamente digitale de care vor beneficia în scurt timp cei mici. Valoarea totală a proiectului este de 900.852 lei, finanțarea urmând să fie făcută prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Data limită a finalizării proiectului este ultima zi a anului viitor. De altfel, în localitatea condusă de Viorel Herăscu s-a investit mult în creșterea calității actului de învățământ și părinții elevilor nu au mai căutat școli din alte localități pentru cei mici. În plus, conducerea UAT Tetoiu își dorește ca localitatea să capete statutul de zonă turistică, statut care i-ar putea aduce multe beneficii. Proiectul a fost adoptat cu unanimitate de voturi de consilierii locali ai comunei. Tot în cadrul ședinței consilierilor s-a aprobat monografia comunei și s-a desemnat ca reprezentant legal pentru implementarea proiectului să fie primarul Viorel Herăscu.