Comuna Stoeneşti s-a dezvoltat foarte bine în acest an
Primarul Gheorghe Dumbravă este unul dintre edili care va cheltui foarte puţini bani în campania electorală de anul viitor. Practic, nici nu are de ce să facă campanie electorală deoarece realizările sale constante îl fac de neînvins în alegeri. Primarul comunei Stoenești, Gheorghe Dumbravă a desfășurat lucrări de modernizare a drumurilor, prin Anghel Saligny: „S-a reușit să se asfalteze o distanță de peste 5 kilometri, aplicând ambele straturi de asfalt. Această investiție, finanțată cu 14,5 milioane de lei de la guvern, presupune asfaltarea unei lungimi de 11,1 kilometri a drumurilor comunale. Dacă constructorul finalizează actualul proiect de asfaltare, asta înseamnă că infrastructura rutieră din localitate este pusă la punct”. Prin Hotărârea nr. 56/2023, Consiliul Local al comunei Stoeneşti a aprobat documentația de avizare a lucrărilor de intervenții, indicatorii tehnico-economici si devizul general pentru obiectivul de investiții „Reabilitare, modernizare, extindere si dotare Dispensar medical uman sat Stoenești, comuna Stoenești”, la valoarea de 1,7 milioane de lei. Primarul comunei Stoenești a finalizat la timp modernizarea şcolii gimnaziale din centrul localităţii, care a fost reabilitată şi extinsă cu fonduri europene. Pentru această investiţie, primarul Gheorghe Dumbravă a obţinut 500.000 de euro. Printre altele, proiectul s-a referit la amenajarea a încă trei săli de clasă, anveloparea termică a clădirii, înlocuirea instalaţiilor sanitare şi electrice, montarea unei centrale termice performante, dar şi la dotarea cu panouri solare, pompe de căldură etc. Consiliul Local al comunei Stoeneşti a decis realizarea obiectivului de investiții „Extindere rețea de canalizare menajeră în satele Bârlogu, Stoenești, Mogoșești, Dobriceni, Gruieri, Suseni și Zmeurătu, comuna Stoenești, județul Vâlcea.”, un proiect realizat de inimosul edil. ( T.G.)