Comuna Roşiile, pregătită pentru situaţii de urgenţă

Primarul Doru Constantin Diaconu a urmat în această săptămână, la Centrul Zonal de Pregătire ISU din Craiova, un nou curs de pregătire privind gestionarea situaţiilor de urgenţă. Prin telefon acesta ne-a declarat că în prezent Primăria Roşiile, deşi nu şi-a permis financiar să angajeze personal strict pentru astfel de situaţii, se poate baza pe serviciile unui număr mare de voluntari.

“Avem în comună oameni pregătiţi să intervină pentru stingerea incendiilor, pentru deblocarea unor drumuri, pentru ajutorarea din punct de vedere medical a unor victime, pentru inundaţii, practic pentru orice situaţii. Avem contracte pentru servicii de voluntariat iar voluntarii şi-au dovedit eficienţa atunci când a fost cazul. Este bine să fii pregătit pentru orice situaţie, să ştii ce ai de făcut, la cine să suni şi mai ales ca primar pe cine să te poţi baza. Comuna noastră a avut mari probleme , ani în şir, legate de stuingerea incendiilor. Grupul de Pompieri din comuna apropiată Grădiştea nu putea interveni la noi în localitate decât pe un traseu de peste 40 de kilometri , adică maşina trebuia să meargă Grădiştea-Livezi-Zătreni-Tetoiu –Roşiile. Iarna cel puţin era clar că ori stingem incendiul singuri, ori ajungeau pompierii când totul era cenuşă deja. În prezent pe drumul comunal DC 79 Roşiile-Grădiştea au fost asfaltaţi 80% din cei 10 kilometri. Vom termina şi restul drumului. Pe un drum de asfalt de 10 kilometri o maşină de pompieri poate ajunge de la Grădiştea la noi în 10-15 min. Este altceva. Vom continua să instruim personalul primăriei prin astfel de cursuri ce ne sunt oferite gratuit şi vom face exerciţii permanent cu voluntarii. Vrem ca cetăţenii din Roşiile să aibă siguranţa că atunci când va fi nevoie cineva îi va ajuta şi va şti cum să o facă”, spune edilul comunei Roşiile, unul din cei mai activi primari din Vâlcea. (T.G.)