Comuna Roşiile are echipă de nota 10! Primarul Doru Constantin Diaconu a fost validat

Vineri, 24 iunie, în prezenţa reprezentanţilor Instituţiei Prefectului Vâlcea, a avut loc investirea noului primar ales la alegerile din 5 iunie 2016, Doru Constantin Diaconu, validarea celor 11 consilieri locali, precum şi alegerea viceprimarului.
Rosiile 2
Au fost două propuneri, Lidia Elena Băescu – PSD, şi Constantin Dumitru – PNL. În urma votului secret a celor 11 consilieri, cu şase voturi „pentru” a fost ales mâna dreaptă a primarului Diaconu, Constantin Dumitru. Cei doi sunt o echipă tânără, cu planuri mari pentru dezvoltarea acestei comune.
“Infrastructura va fi una din priorităţile noii conduceri ale Primăriei Roşiile. De aceea, îmi asum să realizez următoarele obiective în următorii patru ani: – drumuri, alimentare cu apă, canalizare, iluminat, energie solară cu panouri solare prin proiecte, introducere gaze, întreținere – curățenie – introducerea apei potabile și a canalizării în satele: Balaciu, Românești, Plesești, Rățălești și Hotăroaia – proiect finanțat prin măsura 322 cu fonduri europene, extinderea alimentării cu apă în satele: Păsărei, Cherăști, Românești – Corbu, Zgubea, precum și pe ulițele limitrofe, asfaltarea DC 83 Balaciu 1,3 km – proiect finanţat prin măsura 322 cu fonduri europene, asfaltarea DC 79 Roșiile – Pertești – Grădiștea – proiect în derulare finanțat prin fonduri guvernamentale, întocmire SF pentru asfaltare drumuri de interes local în satul Zgubea, Păsărei, Hotăroaia, Roșiile, Românești, pentru a obține finanțare pe măsura 7.2 fonduri europene – procedură demarată, pietruirea și menținerea în bune condiții de circulație a tuturor drumurilor de interes local, construire podeț peste pârâul Budele în punctul “La Jianu”, reabilitarea magaziei de cereale din incinta fostului CAP Roșiile, întocmire SF privind introducerea de gaze natural, modernizare teren sport, modernizare teren aferent desfășurării târgului anual de Sf. Gheorghe, Sf. Petru și Sf. Maria Mică prin amenajarea unor zone de picnic, alei și grup sanitar, modernizarea clădirii “Baia comunală” și transformarea acesteia în sală de sport, construcția unei piețe în centrul comunei unde fermierii pot să-și valorifice produsele, înfrumusețarea localității prin curățarea șanțurilor, cursurilor de apă, a spațiilor verzi etc., achiziționarea unei autoutilitare și a unei autospeciale pentru incendii obiective propuse a fi realizate prin Grup de Acțiune Locală în anul 2016, extinderea și modernizarea iluminatului public, construcția unui parc de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică”, ne-a spus noul edil al localităţii. De asemenea, transparenţa şi relaţia cu cetăţeanul vor fi foarte importante pentru noul primar care va marja pentru reorganizarea activităţii Primăriei pentru a o face cât mai eficientă.
Rosiile 1
Letiţia Lazăr